Coronavirus - România: 18283 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Un mort şi patru răniţi, după ce un şofer a adormit la volan

Monday, 16 June 2014, 12:54 Sursă: Mediafax

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un accident rutier a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Tălmaciu din judeţul Sibiu.

"Accidentul s-a produs pe fondul oboselii la volan. Şoferul a aţipit, a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat într-un cap de pod", a afirmat Luciana Balteş.

Potrivit acesteia, în urma accidentului, patru persoane au fost rănite, iar pasagerul din stânga spate a murit pe loc.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD şi echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, care a scos victimele din maşină.

Cei patru răniţi - trei femei şi un bărbat - au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu, cu multiple fracturi şi politraumatisme.

Trei dintre răniţi au rămas internaţi în Secţia Ortopedie şi unul în Secţia Chirurgie, fiind în stare stabilă.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL