Un gigant farma a fost amendat pentru că a mituit medicii să prescrie propriile medicamente

Friday, 19 September 2014, 13:39 Sursă: Mediafax

Aceasta este cea mai mare amendă acordată vreodată unei companii în China, potrivit presei chineze.

GSK a explicat, într-o declaraţie de presă, că a colaborat cu autorităţile din China şi că a luat măsurile necesare pentru a îndrepta situaţia de la filiala locală.

"Activităţile ilegale ale subsidiarei GSK din China reprezintă, în mod clar, o încălcare a procedurilor după care se conduce grupul şi sunt total contrare valorilor şi standardelor pe care le aşteptăm de la angajaţii GSK", se arată în declaraţia companiei farmaceutice.

De asemenea, Mark Reilly, fostul şef al GSK China, precum şi alţi membri din conducerea subsidiarei au fost condamnaţi la închisoare între doi şi patru ani, potrivit agenţiei de presă de stat din China, Xinhua.

În iunie anul trecut, autorităţile chineze au început să cerceteze informaţii potrivit cărora GSK a dat bani agenţiilor locale de turism pentru a mitui medici în schimbul prescrierii medicamentelor companiei. Mai mulţi directori ai diviziei chineze a GSK au fost reţinuţi anul trecut, sub suspiciunea unor delicte economice în valoare de 3 miliarde de yuani (480 milioane dolari).

Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL