Un deputat care a candidat pe listele AUR riscă închisoarea pentru o amendă de 40.000 de lei - Spune că nu are bani

Daniel Rusu, deputat de Alba (fost AUR)
Un fost deputat AUR riscă să ajungă după gratii. Daniel Rusu nu vrea să plătească amenda penală în valoare de 40.000 lei, relatează Realitatea PLUS.
Politicianul a fost sancționat penal după ce a prezentat într-un live pe facebook o serie de documente care nu erau destinate publicității. Daniel Gheorghe Rusu a prezentat documente dintr-o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, adresate Primăriei comunei Șpring, unde Rusu era primar la acel moment. Documentele prezentate conțineau numele unor persoane care făceau obiectul anchetei penale.
Potrivit rechizitoriului, transmisiunea a fost făcută pe 25 septembrie 2020, înainte de a fi ales deputat pe listele AUR de Alba. Atunci și-a asumat faptele și a fost amendat. Între timp, Rusu a demisionat din AUR, în luna mai acest an, și activează în grupul deputaților neafiliați.
Acum mai are la dispoziție două luni pentru a plăti, în caz contrar va ajunge după gratii.
Deputatul de Alba Daniel Rusu spune că suma este prea mare și nu își permite. Acesta susține că a apelat chiar la ajutorul avocaților pentru a plăti eșalonat. Dacă nu primește aprobare, spune parlamentarul, va fi nevoit să facă credit bancar.
Tribunalul București a informat faptul că Biroul permanent al Camerei deputaților că deputatul neafiliat Daniel Gheorghe a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 40.000 de lei, pentru săvârșirea infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, notează ziarulunirea.ro.
Biroul permanent al Camerei a luat act de informarea Tribunalului Bucuresti privind sentinta penala pentru deputatul Daniel Gheorghe Rusu.
Potrivit documentului, în cazul lui Rusu s-a dispus condamnarea la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 40.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de compromitere a intereselor justiției.
Tribunalul București „atrage atenția inculpatului cu privire la dispozițiile Codului penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte”.
Deputatul neafiliat Daniel Rusu a declarat la Palatul Parlamentului că pedeapsa pe care a primit-o este „foarte aspră”, pentru că fapta să nu a produs niciun prejudiciu, iar fapta s-a clasat pentru că nu a existat.
„În campania electorală am fost acuzat că aș aduce un număr de peste 120 de cetățeni din Republica Moldova pentru a mă vota în scrutinul pentru alegerile locale. A început o anchetă de verificare penală împotriva mea care s-a soldat cu clasarea acestui caz pentru că nu există fapta, dar eu, în virtutea sentimentului aflării adevărului, atunci când am primit de la procuror o hârtie care mă putea dezvinovăți în față electoratului am ieșit într-un live, pe acea vreme era pandemie și nu puteam să merg să mă disculp la fiecare familie în parte, am arătat-o cetățenilor din comună mea în care le spuneam – vedeți aici, totul a fost o farsă, nu am adus niciun cetățean moldovean. Era o presiune foarte mare din partea electoratului, trebuia să le arăt adevărul, că sunt nevinovat”, a spus Rusu, citat de Agerpres.
Rusu a fost condamnat definitiv pe 20 noiembrie de Înalta Curte.
„Admite, în parte, apelul formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 255 din data de 16 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. 9/1/2022. Desființează sentința penală apelată numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 83 din Codul penal și, rejudecând: Condamnă pe inculpatul Rusu Daniel Gheorghe la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 40.000 lei (corespunzătoare pentru 200 zile-amendă a câte 200 lei pe fiecare zi) pentru săvârșirea infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, prevăzută de art. 277 alin. (2) din Codul penal. Atrage atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 63 alin. (1) din Codul penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte”; este sentința definitivă pronunțată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























