Cele două programe vor aduce 15 tineri mai aproape de administrația centrală pentru a participa la activitatea ministerială. Internii vor lucra în diferite departamente, alături de ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, și de angajații MTS.
Potrivit MTS, admiterea în cele două programe de internship a fost făcută în urma unui proces riguros de selecție dintr-un număr mare de candidați. Studenții care au optat pentru MTS prin Smart Internship provin de la universități din străinătate: Dragoș Ureche (Universitatea Sheffield, Marea Britanie), Ștefan Ferencz (Universitatea Bournemouth, Marea Britanie), Andrei Dincă (Universitatea Durham, Marea Britanie), Iustinian Mazilu (Universitatea Sunderland, Marea Britanie), Paul Silaghi (Universitatea Nice Sophia Antipolis, Franța).
"Sunt extrem de bucuroasă că vom lucra cu interni în MTS. Sunt ferm convinsă că vor aduce un aer proaspăt în administrație, că vor veni cu idei și propuneri și cred că asta va fi nu doar o recomandare bună în CV-ul lor, ci și un motiv în plus de a se orienta către administrația publică. Colegii din instituție sunt foarte încântați, abia așteaptă să colaboreze iar eu le doresc mult succes tuturor!", a declarat Gabriela Szabo.
Programul Smart Internship a demarat pe 2 iulie și se va încheia pe 2 octombrie iar Programul de Internship în cadrul Guvernului României se va desfășura între 23 iulie și 15 septembrie.