Președintele Senatului, Anca Dragu, spune că înțelege dreptul fundamental al fiecăruia de a nu fi de acord cu deciziile autorităților, dar consideră că nu este un moment oportun pentru proteste de stradă.
Președintele Senatului, Anca Dragu, a făcut, marți, un apel la rațiune, transmițându-le celor care protestează în stradă că violența nu își are locul și trebuie înțeleasă gravitatea pandemiei de COVID-19.
"Condamn violența. Desigur, avem dreptul la proteste, dar violența nu își are locul în aceste momente, cu atât mai mult cu cât am văzut proteste împotriva medicilor, exact cei care au avut grijă de noi în această perioadă. Dacă îi vedem pe acești oameni care lucrează 24 de ore în acele costume... Eu i-am văzut astă vară, am fost într-un asemenea spital. Este incredibil în ce condiții lucrează personalul medical în această perioadă. Societatea să își exprime în acest fel dezacordul este neplăcut. În niciun caz nu putem recurge la violență. Numărul celor din stradă nu este mare, nu este unul reprezentativ. Aș face apel la înțelepciune", a afirmat Dragu, marți, la Senat.
Potrivit președintelui Senatului, specialiștii trebuie ascultați, iar comportamentul să fie corespunzător.
"Să înțelegem gravitatea acestei pandemii, gravitatea situației în care ne aflăm și ca atare să ne purtăm în mod corespunzător. Proteste vedem în toate țările. Sunt oameni nemulțumiți, îi înțelegem și pe cei care sunt afectați emoțional de această izolare la care trebuie să facă față. Dar trebuie să ne asigurăm că rămânem sănătoși. Mesajele au fost clare. Vedem numărul de cazuri în creștere, al deceselor, oameni importanți, bogați care se puteau trata oriunde în lume și cu toate acestea au fost răpuși de acest virus. Aceste elemente ar trebui să ne facă mai conștienți de situația pe care o traversăm", a adăugat Anca Dragu.
Întrebată dacă Ministerul de Interne trebuia să intervină în forță pentru a împrăștia manifestanții, Dragu a răspuns: "Nu sunt adepta violenței de nicio parte, nici de partea protestarilor și nici de partea autorităților. Dar fac apel la rațiune, de ambele părți. Jandarmeria a intervenit, avem 12 jandarmi răniți în incidentele de aseară".