Gândul zilei
„Dumnezeu este mai aproape de fiecare om decât este omul însuși față de sine” – Sfântul Iustin Popovici
Știai că?
Tedeum este o slujbă religioasă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu în anumite ocazii festive din viaţa personală sau din viaţa socială a credincioşilor. Este o ierurgie, o slujbă de sfinţire, de origine mai nouă decât celelalte ierurgii săvârşite de Biserică. Se numeşte Tedeum de la un vechi imn latin, care intră în cuprinsul acestei slujbe: Te Deum laudamus… („Pe Tine Dumnezeule, Te lăudăm…“). Tedeumul sau Doxologia se săvârşeşte la anumite date fixe din timpul anului bisericesc: la 1 septembrie, începutul anului bisericesc, la 1 ianuarie, începutul anului civil, la sărbători naţionale, la anumite momente de seamă din viaţa Bisericii (deschiderea şedinţelor Sf. Sinod), a anului şcolar în instituţiile de învăţământ religios şi civil, la inaugurarea unui monument comemorativ, la sfinţirea unui aşezământ de cultură etc. Tedeumul se săvârşeşte în biserică, dar şi în afara ei, la locul cerut de împrejurarea respectivă. Rânduiala slujbei se găseşte într-o carte separată, intitulată Tedeum sau Doxologie. Înainte de partea finală a slujbei se ţine o cuvântare ocazională (comemorativă, festivă sau omagială). Partea finală a slujbei se numeşte Polihroniu (de la gr. πολυ — poly = mult şi gr. χρὸνος — hronos = timp, adică mulţi ani sau îndelungată trăire), format din trei formule de urare (felicitare): întâi pentru conducerea de stat, apoi pentru conducătorii Bisericii şi a treia pentru „tot poporul“. După fiecare formulă, preotul ridică Sf. Cruce şi rosteşte: „Mulţi ani trăiască“ iar cântăreţii (corul, credincioşii) cântă de trei ori „Mulţi ani trăiască!“. Polihroniul este această urare sau felicitare care se adaugă la sfârşitul Liturghiei, constituind o prescurtare a Tedeumului, când acesta se face în biserică, după Liturghie. La originea Tedeumului stă vechea doxologie, care este imnul de laudă al îngerilor la Naşterea Domnului („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…“) (Luca 2,14), imn ce a intrat în rânduiala serviciilor divine zilnice (mai ales la Vecernie şi Utrenie). Slujba Tedeumului se află în Cartea de Tedeum, care a apărut prima dată în Biserica Ortodoxă Română în secolul trecut, redactată de arhiereul Ghenadie Enăceanu, cu titlul: „Sbornic, Istoria Te-Deumurilor în Biserica creştină şi specialminte în cea română“, în rev. B.O.R., an. VIII (1864). De atunci până azi are numeroase reeditări.
Pilda zilei
Trupul şi sufletul
Doi oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinţă. Era mereu preocupat să nu-i lipsească nimic lui şi familiei sale. După aceea, prietenul său l-a întrebat:
– Spune-mi, dacă ai avea doi copii, dar l-ai hrăni doar pe unul, pe celălalt chinuindu-1 foamea, ar fi drept?
– Bineînţeles că nu, a răspuns bogătaşul.
– Dar dacă l-ai îmbrăca tot pe acela, în timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?
– Ar fi, desigur, o nedreptate.
– Şi atunci, dacă tu singur spui că aşa ceva este o nedreptate, de ce procedezi în felul acesta?
– Cum? – se indignă omul. Pe copiii mei îi tratez la fel, le arăt aceeaşi dragoste. De ce spui aşa ceva?
– Nu m-am referit la copiii tăi, ci la alţi doi fraţi buni, de care tu ar fi trebuit să ai grijă de-a lungul întregii vieţi: sufletul şi trupul tău. Iar tu nu eşti drept cu aceşti fraţi. Te ocupi doar de unul, neglijându-1 cu totul pe celălalt.
Aveţi haine frumoase şi sunteţi bine hrăniţi, tu şi ai tăi, dar sufletul de ce are nevoie, nu vă întrebaţi? El nu poate purta decât haina credinţei, de care tu nu te-ai îngrijit şi nu se poate hrăni decât cu dumnezeiasca învăţătură, cu dragoste şi milă. Deci, nu uita de celălalt frate, fiindcă trupul şi sufletul sunt ca doi fraţi buni, de nedespărţit. Unul nu poate trăi fără celălalt, îngrijeşte-i pe amândoi şi atunci vei fi, cu adevărat, drept şi fericit. Fereşte-te să fii asemenea păcătosului care trăieşte doar cu trupul în timp ce sufletul îi este mort.
