Scris deDan Istratie Publicat: 10 aug. 2023, 08:53
Condacul întâi a Sfântului Mucceni Laurențiu arhidiaconul„Focul sfânt al Rusaliilor a ars în inima ta, umplându-te de bucurie și curaj, Sfinte Mucenice Laurențiu. De aceea, focul celor necredincioși nu te-a putut separa de dragostea lui Hristos, ci a fost transformat într-un foc de Altar, prin care te-ai înălțat ca o jertfă lui Dumnezeu. Acum, când stai învingător în fața Domnului, pe care L-ai slujit cu râvnă, nu înceta să te rogi pentru noi, care strigăm către tine: Bucură-te, Sfinte Mucenice Laurențiu, slujitor al Dumnezeului Celui Preaînalt și martor al Puterii Sale învingătoare!”
Pilda zilei:
Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr: - Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalțe singur în văzduh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinților? - Nu, fiule, nici vorbă! - Dar am auzit povestindu-se și despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu? - Nici acesta? - Dar atunci, cine este drept? - Este cel ce-și duce viața liniștit, în credință și în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni creștini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalți văzduh cu trupul; doar sufletul să ți se înalțe spre cer prin rugăciuni și fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor și să nu se afunde în ele. Doar așa, cu un suflet curat poți avea o viață curată. Doar așa, te poți chema bun creștin și poți spera în mântuire.