Coronavirus - România: 19669 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

OMS, despre acuzațiile oficialilor americani privind originea COVID-19: Devine o chestiune politică dacă sunt exprimate ca o investigare agresivă a unei vinovăţii!

Tuesday, 05 May 2020, 10:16 Sursă: Realitatea.net

"Nu am primit date şi probe specifice din partea guvernului american privind presupusa origine a virusului, prin urmare nu e vorba decât de speculaţii", a declarat Michael Ryan, director de programe de urgenţă al OMS, într-o videoconferinţă susținută la sediul organizaţiei din Geneva.

OMS susţine că nu are probe materiale ale acuzaţiilor administraţiei americane şi subliniază că nu se bazează decât pe datele ştiinţifice aflate la dispoziţia sa.

"Ca orice organizaţie care se bazează pe probe, ne-ar plăcea cu adevărat să primim orice informaţie despre originea virusului (...) Dacă aceste date şi aceste probe sunt disponibile, guvernul american este cel care trebuie să decidă dacă le pune la dispoziţie şi când, dar este dificil pentru OMS să se pronunţe în absenţa informaţiilor" care să susţină aceste ipoteze, a afirmat Ryan.

"Ne concentrăm pe probele de care dispunem, iar probele pe care le avem pornind de la secvenţialitate şi de la tot ce ni s-a transmis arată că virusul este de origine naturală. (...) Ştiinţa trebuie să fie în prim-plan. Ştiinţa va găsi răspunsurile", a precizat oficialul OMS.


Argumentul lui Michael Ryan este susținut și de Maria van Kerkhove, reprezentantă a gestionări pandemiei în cadrul OMS, care a reamintit că secvenţialitatea noului coronavirus a permis să se stabilească faptul că acesta provine de la lilieci şi că a fost apoi probabil transmis altor animale sălbatice vândute într-o piaţă de carne din Wuhan, după care a contaminat omul. "Trebuie să ştim cu adevărat care a fost animalul intermediar: animalul infectat de liliac şi care apoi a infectat oameni în primele cazuri", a afirmat Maria van Kerkhove.

Pe de altă parte, OMS s-a oferit să ajute China la cercetările ştiinţifice. "Putem învăţa de la oamenii de ştiinţă chinezi", potrivit lui Michael Ryan.

Dacă chestiunile privind originea virusului "sunt exprimate ca o investigare agresivă a unei vinovăţii, atunci cred că aceasta va deveni mai greu de gestionat. Devine o chestiune politică", a atras el atenţia oficialul.

Vă reamintim că secretarul american de stat, Mike Pompeo, a susţinut recent faptul că ar exista dovezi semnificative conform cărora noul coronavirus provine dintr-un laborator al oraşului chinez Wuhan, localitatea de unde s-a declanşat pandemia de COVID-19. Declaraţiile sale au venit la scurt timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a acuzat că noul coronavirus provine din laboratorul de virusologie din Wuhan şi a ameninţat China cu noi taxe vamale. 


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL