Actual· 2 min citire

Nicoleta Pauliuc: Noul proiect de țară trebuie să cuprindă reforma sistemului sanitar în ansamblu, adică legislație schimbată, finanțare altfel, modificare instituțională și noi practici

Nicoleta Pauliuc: Noul proiect de țară trebuie să cuprindă reforma sistemului sanitar în ansamblu, adică legislaţie schimbată, finanţare altfel, modificare instituţională şi noi practici

Nicoleta Pauliuc: Noul proiect de țară trebuie să cuprindă reforma sistemului sanitar în ansamblu, adică legislaţie schimbată, finanţare altfel, modificare instituţională şi noi practici

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 mar. 2024, 18:02

Prezentă azi la dezbaterea ”Medicina Viitorului”, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a amintit că în PNRR sunt prevăzute 400 de milioane de euro pentru realizarea sistemului de eHealth și telemedicină.

Conceptul de „sănătate digitală“, care include atât m-sănătatea (sănătatea mobilă), cât și e-sănătatea, descrie utilizarea generală a Tehnologiei Informației și Comunicației (aplicații digitale, mobile, wireless, platformă cloud etc.) pentru furnizarea serviciilor de asistență medicală.


”Întotdeauna am crezut că astfel de dezbateri nu pot genera decât progres și că ele ne pot ajuta pe noi, cei care avem responsabilitatea legislativă, să luăm cele mai bune decizii și să generăm politici publice în interesul românilor. Dacă vrem cu adevărat ca telemedicina să ne ajute – nu doar să fie o chestiune pe care să o bifăm pe hârtie –, este absolut necesar să construim un sistem care să-i deservească îndeosebi pe cei din mediul rural sau din urbanul mic. Provocarea este cu atât mai mare cu cât oamenii care ar avea cea mai mare nevoie de telemedicină sunt și cei care sunt cel mai puțin digitalizați”, a declarat senatoarea PNL.


Nicoleta Pauliuc este inițiatoarea legii privind medicina personalizată: ”Când vorbim despre „Medicina viitorului”, eu mă gândesc cu precădere la două lucruri: tehnică medicală de ultimă generație și introducerea în schemele de tratament ale unor noi molecule sau a unor noi proceduri medicale moderne. Tot în planul telemedicinei, aș vorbi despre posibilitatea ca această formă de serviciu sanitar să-i ajute foarte mult pe cei 6% dintre români care suferă de boli rare”.

Senatoarea PNL a anunțat recent că sprijină demersul inițiat de organizațiile pacienților din România și de societatea  civilă de alocare a 9% din PIB pentru Sănătate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual