Coronavirus - România: 32535 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Hipermarketurile din România ar putea fi închise duminica şi de sărbătorile legale

Friday, 08 May 2015, 18:41 Sursă: REALITATEA.NET

Cei doi parlamentari PNL au iniţiat un proiect de modificare a Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, prin care hipermagazinele (n.r. – structură de vânzare cu amănuntul, cu suprafaţă de peste 2500 mp, utilizată pentru comerţul specializat şi/sau nespecializat, care comercializează mărfuri alimentare şi/sau nealimentare) vor fi închise duminica şi în zilele de sărbători legale, potrivit mediafax.ro.

Deputaţii liberali precizează în expunerea de motive că, pe plan european, s-a semnalat, în ultima vreme, o evoluţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte abuzurile exercitate de marile supermarketuri, iar în aceste condiţii, unele ţări din UE au fost nevoite să propună măsuri adecvate, inclusiv acte normative în privinţa programului de funcţionare a hipermagazinelor.

”Prin acest act normativ susţinem revitalizarea comerţului tradiţional, prin limitarea programului de lucru al hipermagazinelor”, arată parlamentarii, apreciind că ”limitarea va determina consumatorul român să se concentreze pentru cumpărăturile zilnice sau săptămânale în zilele lucrătoare şi în prima parte a weekendului, respectiv vineri după amiază şi sămbăta, urmând ca pentru duminică să se reorienteze pentru familie, mişcare în aer liber, cultură”.

Liberalii mai consideră că propunerea legislativă va avea efect pozitiv, pe termen lung, asupra producătorilor agricoli, prin valorificarea propriilor produse şi stimularea acestora pentru a produce şi pe viitor.


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL