Angajații care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul, în această dimineață, într-o gravă spontană.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că salariile sunt înghețate, în timp ce facturile și prețurile alimentelor cresc.
Momentan, trenurile circulă după orarul stabilit, însă pe tabelă se afișează întârzieri de zeci de minute.
"Nu am stat de vorba cu conducerea din Ministerul Turismului. Toti cfr-istii sunt nemultumiti de inghetarea salariilor. Cei care au oprit lucrul azi, reparatorii de locomotive, sunt la salariul minim pe economie. Spun ca, in conditiile acestea, nu mai pot asigura traiul. Conditiile lor de munca sunt precare, calea ferata a fost abandonata. La ora actuala, reparatorii din toata tara au intrerupt lucrul", a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
In acest moment, garniturile de tren circula, dar locomotivele nu mai pot iesi pe traseu.
Grevă spontană și la Depoul Iași
Sindicaliștii din cadrul Societății Comerciale de Reparații Locomotive Iași au declanșat, luni dimineața, o grevă de lucru spontană, nemulțumiți fiind de faptul că nu este pus în aplicare Statutul personalului feroviar, subfinanțarea pentru refacerea infrastructurii feroviare și nivelul de salarizare.
Liderul sindicatului filialei ieșene a Societății Comerciale de Reparații Locomotive (SCRL), Iulian Borș, a declarat că a fost declanșată greva spontană începând cu ora 8,00.
"Așteptăm un răspuns de la Minister privind punerea în aplicare a legii prind Statutul personalului feroviar. Legea nu a fost aplicată din cauza pandemiei. Salariații au acceptat. Numai că, după atâta timp de amânare, aflăm că și la anul va fi prorogată pentru încă un an punerea în aplicare a Statutului. S-a ajuns la os. Salariații nu mai rezistă. Ori dai, ori nu, ori îl anulezi de tot", a spus Iulian Borș.
Potrivit acestuia, altă nemulțumire vizează nivelul scăzut de salarizare.
"Lucrăm în condiții grele de muncă, în mizerie, în frig. Oamenii sunt terminați, uzați. Măcar să fie plătiți, să se mai facă ceva cu salarizarea. Mulți angajați au plecat. În câteva zile au plecat mulți angajați. Sunt oameni care ar lucra din pasiune dar când se lovesc de condițiile grele de muncă și plată pleacă", a declarat liderul SCRL.