O voce stridentă, ca un sunet de acvilă în pustiu, răzbate spre holul exterior al ATI.
„Fetelor, nu aveți o lumânare?” - semn că asistentele abandonaseră lupta pentru intubare a cuiva care nu a mai răspuns la stimuli. Pentru o clipă îți stau pâinea și orezul fiert în gât. Când joci table cu moarte și te pocnșete pe unde nu te aștepți ești pasibil de orice egoism.
„Bine că nu am fost eu!” (...) Dimineață a murit moșuI de lângă mine. Protocolul trebuie să-l lase două ore să se răcească. Mănânci normal și te bucuri că nu ești tu în locul lui (...)" - este mărturia cutremurătoare a unui bărbat bolnav de COVID, internat la Terapie Intensivă.
Altfel spus, o zi din viața unui om care a avut ghinionul să facă o formă severă a bolii. O boală care nu ține cont de statutul social. Nici de locul de muncă, nici de numele pe care îl porți. Lovește. Și ucide. O povestește și profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, care a văzut oameni apropiați cum s-au stins sub ochii lui.
"Da, au fost doi colegi, doi profesori de la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila. Dl. profesor Bajenaru, care era inca un om tanar, un foarte cunoscut neurolog si un om foarte special, un om bun, care ajuta multa lume, un fost profesor de-al meu care de curand s-a prapadit. S-au intamplat lucrurile astea chiar aici, la noi, la spital, si va dati seama ca ne afecteaza foarte mult. Sunt colegii nostri, dascalii nostri. Am lucrat impreuna cu ei si, din nefericire, situatia n-a mai putut fi controlata și le ei, virusul a fost mai puternic decat resursele noastre terapeutice si, bineninteles, decat resursele lor biologice. Sunt persoane care ne sunt dragi, cand n-ai cum sa-l ajuti, cred ca atunci este cel mai traumatizant, mai ales pentru medicii care ingrijesc direct - eu nu ingrijesc direct, sunt in zona de diagnostic, de laborator, dar cred ca presiunea emotionala (...este foarte mare", a afirmat Alexandru Rafila.
Nu contează că ești medic, asistent, ambulanțier, infirmier, actor, jurnalist sau șofer. Contează că te poți infecta. Și că frica de moarte te face să te simți atât de neputincios.
"Am crezut ca este o viroză, cu putina febra si dureri musculare. Seara, cand am ajuns acasa, sotul avuswese si el aceleasi simptome ca mine. Mi-a zis ca nu mai are miros. Din momentul ala am inceput bine (simptomele -n.r.). De a doua zi am inceput sa tusesc. Am solicitat salvarea mai mult pentru el pentru ca a conbtinuat sa faca febra (...) A venit cu intarziere, ne-a testat. Norocul meu ca fiind cadru medical am initiat tratamentul pentru ca mai avusesem colege la spital. Am vorbit cu doctorii de la Cantacuzino si aveam deja in casa, in casa de ceva, sa initiez tratamentul. Ne-au testat. Prin nu-stiu-ce relatii am aflat ac sunr pozitiva pentru ca foarte greu a mers, in a patra, a cincea zi. Am ajuns in a sasea zi, la evaluare, la Vitor Babes , eram de sase zile pe antibiotic pentru ca tuseam urat de tot - ama avut nopti in care n-am putut dormi - si in a sasea zi deja era plamanul, imaginea pe radiografie proasta, analizele proaste si (...) doctorita mi-a spus sa schimb antibioticul pe unul mai puternic care merge pe bacterie. Deci daca eram un simplu om care nu avea nici relatii, nici cunostinte, in sase zile... Probabil de asta se si intampla, pentru ca boala debuteaza, oamenii se iau cu o viroza, se ajunge greu la doctor sau vine greu salvarea si deja cand ajung, ajung probabil pe terapie", a afirmat Eugenia Vochin, asistent medical Spitalul Cantacuzino.
Simptomele se schimbă și lupta nu se oprește după negativarea testului.
Recent, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că boala lasă semne grave pe termen lung. Afectare pulmonară severă, slăbiciune, imunitate scăzută, oboseală sau depresie. Și mai grav, spun voci importante din OMS, simptomele se suprapun adesea și pot afecta orice sistem din organism.
