”Am fost surprins. E normal să fii surprins că nu afli în fiecare zi povestea asta. Nu știu dacă Mugur a făcut sau nu a făcut bine. Pe nota informativă este făcută precizarea că eu eram luat în vizor pentru că făceam spectacole. Și mai atingeam subiecte nelalocul lor pentru acea perioadă.
Am fost investigat de Securitate, m-au chemat de 3-4 ori, dar mă așteptam. Era clar că era cineva din anturaj”, a spus Alexandru Mogoșanu, la Realitatea PLUS.
Întrebat dacă a bănuit că e Mugur Mihaescu, a răspuns: ”Eu sunt jurnalist, nu bănuiesc. Știu sau nu știu”.
Referitor la apărarea lui ”Garcea”, care a spus că a fost torturat și bătut să facă note, Mogoșanu a răspuns ironic: ”Mă simt și prost că pe mine nu m-au bătut”.
”El are calitățile lui și a reușit să se facă un simbol prin anumite activități. Oricum nu mai poți schimba nimic. (...) Nu te poate obliga nimeni să semnezi. Am fost acolo și dialogurile erau elevate. Și nu eram în poziția care să fiu de partea aceea. Dacă e să mă iau după ce spune Mugur, ar fi trebuit eu să iau bătaie. (...) Iertarea face parte din măsura caracterelor foarte puternice. Pentru ce să-l iert?!”, a încheiat Alexandru Mogoșanu.
Reamintim că Mugur Mihăescu ”Garcea” a fost recrutat de Securitate în timpul Armatei, pentru a furniza informații despre colegii lui militari, potrivit CNSAS. Acesta a semnat angajament cu Securitatea în 2 iunie 1986 și a primit numele conspirativ ”Mihai”.
Mihăescu a reacționat printr-o postare făcută pe pagina sa de Facebook după ce în presă au fost publicate note informative pe care acesta le dădea la Securitate.
„În 1986, pe când îmi făceam stagiul militar la Ploiesti am fost pârât, nu turnat, pârât, de un coleg de-al meu de cameră, de 18 ani și el, ca și mine, că scriu scrisori de dragoste unei fete din Franța. În urma acestei pâri am fost chemat la domnul ofițer de contrainformații care m-a băgat într-o cămăruță și apoi m-a bătut până m-am c***t pe mine. După care mi-a spus domnul ofițer că facultatea mea s-a încheiat, că voi fi trimis la canal sau eventual într-un batalion disciplinar dacă nu semnez un angajament. Aveam 18 ani. L-am semnat, da. După un an jumate în care am crezut că m-au uitat, au venit acasă la mine, au venit, m-au luat si m-au dus la sediul Securității din Craiova, acolo unde tovarășul de acolo mi-a oferit o cafea si o țigară de Kent. Cu stânga mi-a întins bricheta și cu dreapta mi-a zburat capul. După care m-a bătut din nou, dar de data asta nu am mai făcut pe mine. Mi-a zis ‘scrie ce știi tu, ce-ți spunem noi, dar scrie’. Și uite așa, din cele 4-5-6 declarații pe care le-am dat până la Revoluție, acestea au fost metodele specifice de extragere a informaților de la acest turnător al Securității care se află acum în fața dumneavoastră. În 1989 când a început Revoluția primul meu gând a fost să mă duc să-l găsesc și să-l împușc pe ăla din Craiova. De nervi am descărcat un încărcător de AKM în clădire. Mă bucur că nu l-am împușcat că devenea erou al Revoluției”, a spus Mugur Mihăescu.