O companie condusă de un român a avut onoarea de a fi parte din celebrul proiect Schiaparelli! Acum, firma ar putea fi responsabilă pentru prăbuşirea sondei Schiaparelli pe planeta roșie.
Potrivit investigaţiei, un senzor defect a trimis sondei informaţia că aceasta s-ar fi aflat deja sub nivelul solului, deşi în realitate era la 3,7 kilometri în atmosferă.
Astfel, sonda a activat sistemul de paraşutare şi rachetele timp de 3 secunde, iar apoi s-a prăbușit.
În urma incidentului, Agenţia Spațială Italiană a dat vina pe compania Arca Space, a românului Dumitru Popescu, pe care a acuzat-o că nu avea competenţele necesare.
Directorul companiei le-a transmis italienilor că vor fi traşi la răspundere, dacă fac acuzaţii nefondate.
Sonda Schiaparelli ar fi trebuit să măsoare presiunea şi temperatura de pe Marte.