DESCOPERIRE MACABRĂ într-un canal de irigații, după ce au dat cu picioarele de CAROSERIA UNEI MAŞINI

Tuesday, 12 August 2014, 09:38, Sursă: REALITATEA.NET

Descoperire macabră, într-un canal de irigații din localitatea Cândești, județul Buzău. Mai mulți tineri care se aflau la scăldat în dreptul unui pod au dat cu picioarele de caroseria unei mașini care zăcea pe fundul apei.

Adaugă părerea ta

Autoritățile au fost alarmate iar în timpul intervenției au descoperit cadavrul unui tânăr pe scaunul șoferului.
Luni după-amiază, mai multe persoane au sunat la 112 pentru a anunța că pe fundul unui canal de irigații adânc de trei metri s-ar afla o mașină, scrie stiridebuzau.ro.

Câțiva tineri care înotau lângă podul din dreptul satului Cândești spun că mai întâi au atins cu tălpile obiectul metalic. Au tras concluzia că au sub ei un autoturism după ce au observat bule de aer și pete de ulei de motor la suprafața apei.
 
Mai multe echipaje de poliție și pompieri au ajuns la locul indicat de tineri, pentru a scoate mașina din apă. Intervenția a durat mai mult de două ore iar caroseria a fost scoasă abia după ce un localnic s-a încumetat să se scufunde și să lege o șufă de una dintre roți.
 
Din canal a fost scos un Jeep cu număr de înmatriculare din Anglia iar în interior se afla cadavrul șoferului. Polițiștii l-au identificat în persoana lui Cătălin Cojanu, un localnic din Mânzălești, județul Buzău, în vârstă de 26 de ani.
 
Polițiștii au început o anchetă pentru a stabili cum a ajuns mașina în canal și când s-a produs evenimentul.