Ce soluție propune viceprimarul Capitalei pentru imobilele municipalității care au nevoie de consolidare

Foto arhivă
Stelian Bujduveanu spune că în cazul clădirilor cu risc seismic aflate în patrimoniul municipalității și care nu pot fi utilizate în scop administrativ să se recurgă la concesiune de lucrări publice.
Operatori privați ar urma să le consolideze și să le reintroducă în circuitul civil.
"Pentru a grăbi consolidarea clădirilor cu risc seismic care se află în patrimoniul municipalității și care nu pot la final de restaurare să aducă vreun beneficiu administrației, nu pot fi utilizate pentru o clădire administrativă, acestea pot fi date în concesiune pentru operatori privați, care pe banii lor să le consolideze și apoi să reintroducă în circuitul civil, în funcție de destinația respectivă. Municipalitatea câștigă de două ori: odată pentru că nu investește bani în clădirea respectivă și își atinge scopul, consolidarea, și doi - redevența care se poate primi de pe urma acestei concesiuni de lucrări publice. (...) Pentru a vedea dacă o asemenea concesiune este, în primul rând, viabilă și piața privată dorește să intervină într-un asemenea proces, trebuie gândit un proiect-pilot inițial, prin care să vedem care este apetitul pieței în acest tip de investiții", a declarat viceprimarul, pentru Agerpres.
El a menționat că a semnat miercuri un acord de principiu, astfel încât municipalitatea să își dea acordul în vederea consolidării pentru toate imobilele în care deține cote părți.
"Ca premieră, astăzi am semnat un acord de principiu, prin care i-am solicitat directorului AFI ca în toate imobilele unde noi avem cote părți, indiferent cât de mici sunt, să dăm acordul de principiu asociației de proprietari sau colocatarilor pentru consolidare, ca să nu mai aștepte după noi pentru un acord, să-l dăm de drept", a explicat Bujduveanu.
Viceprimarul a pledat și pentru varianta exproprierilor în situațiile în care există coproprietari care nu vor să își dea acordul în vederea consolidării.
"Dacă există clădiri care nu se pot reabilita din cauza blocajelor pe care le creează anumite persoane care nu doresc consolidarea pe diferite considerente, atunci aceste blocaje trebuie depășite, în limitele legii, și avem instrumentul exproprierilor pe care l-am putea folosi. Hanul Solacolu l-am expropriat tocmai în ideea de a-l consolida și de a-l restaura și pune în siguranță - un exemplu concret", a menționat el.
Într-o postare pe Facebook, Stelian Bujduveanu a anunțat că se reiau lucrările de consolidare pentru zece imobile din București, iar alte 16 clădiri vor intra în lucru etapizat, din această primăvară.
"Unul din principalele obiective pentru care Partidul Național Liberal București a solicitat primarului general, pe 27 ianuarie 2023, soluții imediate este consolidarea clădirilor cu risc seismic. Pe 30 ianuarie 2023, la scurt timp după acest demers, am solicitat Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) să grăbească procesul de punere în siguranță a clădirilor cu risc seismic. Astăzi am fost și în teren, însoțit de domnul Răzvan Munteanu, directorul AMCCRS", a scris viceprimarul.
Cele zece imobile de locuit și clădiri administrative la care se vor relua lucrările în primăvară sunt situate în centrul Capitalei.
La trei clădiri situate pe Bd. M. Kogălniceanu 30, Calea Victoriei 22 - 24 și Strada Pictor Ștefan Luchian, lucrările sunt finalizate în proporție de 10% și vor fi reluate procedurile de proiectare și execuție.
La patru clădiri situate pe străzile Biserica Enei 14; Blănari 2; Știrbei Vodă 20; Vânători 17, lucrările sunt finalizate în proporție de 70%. Pentru acestea se vor organiza, în scurt timp, proceduri de atribuire a contractelor de continuare a lucrărilor.
La clădirea situată pe Strada Franceză nr. 30, lucrările sunt finalizate în proporție de 95%. Imobilul va fi recepționat chiar din această primăvară.
Clădirile situate pe străzile Blănari 6, 8, 10 și Spătarului 36 au fost finalizate și sunt în faza de recepție.
Totodată, 16 imobile de locuit și clădiri administrative cu risc seismic vor intra în execuție, etapizat, în anul 2023:
12 clădiri sunt în faza avansată de proiectare, printre care cele situate pe Calea Moșilor 82, Mihai Vodă 13, Str. Dianei 2, Str. Franceză 32, Str. Schitu Măgureanu 3, Str. Baltagului 17; pentru trei clădiri au fost emise autorizații de construire - Calea Victoriei 101A și B, Carol I 63, B-dul N. Bălcescu 32-34, iar pentru clădirea din Str. Boteanu 3A-3B s-a intrat în stadiu de licitație.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























