Comisia de învățământ din Senatul României consideră că una dintre modalitățile prin care se pot reduce tentativele de fraudare a examenului de Bacalaureat ar fi un număr considerabil mai mare de variante de subiecte, nu doar 7 cum a fost la BAC 2023.
Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a agreat varianta unui număr mai mare de variante de subiecte.
"Procedurile vor fi îmbunătățite și numărul de subiecte pentru anul viitor va fi considerabil mai mare, astfel încât să nu mai existe nicio suspiciune. (...) Vor fi îmbunătățite procedurile în ceea ce privește elaborarea și transmiterea subiectelor în dimineața examenului", a afirmat Lixandru, după ce a detaliat procedura folosită în acest an.
Președintele Comisiei de învățământ din Senat, Monica Anisie, și-a exprimat îngrijorarea privind dublarea numărului liceelor în care niciun elev nu a promovat Bacalaureatul și a anunțat că dezbaterea va fi continuată în septembrie, după sesiunea de toamnă a examenului.
Pe pagina de Facebook a DEX online, pe 26 iunie 2023, ziua în care s-a susținut proba de Limba și literatura română a sesiunii de vară a Bacalaureatului, a fost postat un mesaj referitor la frecvența căutărilor: "Oare ce s-o fi dat la Bac? Am verificat logourile și aproape 100 dintre căutările lui 'de bună seamă' au fost înainte de ora 10 (inclusiv câteva înainte de ora 6)! Asta în condițiile în care în medie, în ultima lună, a fost o singură căutare pe zi pentru această sintagmă! (...) Cine a zis că este un lucru rău să caute? Doar să nu fie în sala de examen...".
"În 2016, la ora 8,30, în ziua examenului au fost sute de căutări pe un anumit cuvânt. (...) În 2017, DEX online a urmărit care sunt cuvintele căutate la începutul orei 9,00. Ministerul nu ar trebui să fie o instituție care să depindă de un om care se schimbă. Problema este cunoscută de multă vreme. (...) Căutările sunt ușor de monitorizat. Există o recurență a acestor fenomene. Ulterior s-au mai domolit aceste lucruri. (...) Am făcut o evaluare statistică cu media ultimei luni și reiese clar o aberație statistică care este clar legată de Bacalaureat. Nu avem cum să o dăm cotită. Aici sunt date", a afirmat reprezentantul IT al DEX online Radu Borza.
"O spun fără nicio rezervă - sistemul românesc funcționează pe sistemul intră toată lumea, scapă cine poate. Nu ne putem permite să existe o rețea de fake nota 10 a unor elevi care, fiind ajutați din spate, iau note pe care nu le merită. Am urmărit reacțiile ministerului și mi s-au părut reacții firave, vagi și neconvingătoare', a menționat, la rândul său, senatorul USR Ștefan Pălărie