Singura universitate din România, în topul Shanghai

Universitatea Babeş-Bolyai îşi menţine poziţia printre cele mai bune 5% universităţi ale lumii, conform clasamentelor internaţionale ale universităţilor, de referinţă în mediul academic european şi internaţional, publicate în vara acestui an.

Astfel, UBB este singura universitate din România prezentă în Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, considerat cel mai vechi şi cel mai prestigios clasament internațional al universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare - folosiţi în analiză.

În acest clasament, Universitatea Babeș-Bolyai ocupă poziţia 601-700 la nivel internaţional (http://www.shanghairanking.com/ARWU2017.html).

În ceea ce privește rezultatele pe domenii, conform Clasamentului Shanghai, UBB se află pe poziția 201-300 la Matematică, în timp ce la Inginerie Mecanică UBB ocupă locul 37 din 300 de poziții incluse în clasament.

"UBB a pătruns, în premieră în ţară, într-unul dintre cele mai exclusiviste clasamente internaţionale ale universităţilor – ARWU/Shanghai -, ceea ce este un lucru încurajator. Performanţa UBB este notabilă şi în celelalte clasamente, ocupând în toate clasamentele locul 1 în ţară (cu o singură excepţie, clasamentul SCImago, unde ocupăm locul 2 în ţară). Poziția obţinută de UBB în domeniul ingineriei mecanice, în clasamentul ARWU/Shanghai - locul 37 în lume din 300 de poziţii (locul 1 este ocupat de Cambridge University) - este una de excepţie, universitatea noastră aflându-se astfel în faţa unor universităţi de marcă, precum Columbia University (51-75), Oxford University (51-75), Pennsylvania State University (51-57) etc.", a declarat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

În Times Higher Education Ranking/THE (https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings),unul din cele mai complexe clasamente internaţionale ale universităţilor, combinând criterii academice legate de educaţie, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare, UBB se află pe prima poziţie la nivel naţional, respectiv pe poziţiile 601-800 la nivel internaţional.

Alte patru universități din România sunt clasate pe poziţiile 801-1000 în acelaşi clasament: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara.

„Prin aceste performanțe UBB se află în primele 5% de universităţi ale lumii. Aceste rezultate trebuie apreciate prin raportare la subfinanţarea cronică a învăţământului superior din România. Spre exemplu, UBB, universitatea din România care ocupă poziţia 601-700 in ARWU/Shanghai, are un buget de minimum 10 ori mai mic decât majoritatea universităţilor aflate pe poziţia 500 în ARWU/Shanghai. Dacă performanţa ar ţine cont şi de buget, UBB, spre exemplu, ar intra în prima jumătate a ARWU7Shanghai Top-500!”, a precizat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

Reamintim că în 2017 în lume există aproximativ 27.000 de universităţi.

 

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?