Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a dus o viaţă închinată slujirii aproapelui. Acesta s-a născut în cetatea Nicomidiei în anul 284, pe vremea împăratului Maximian Galeriu. Tatăl sau era un senator pagan de la curtea împăratului în timp ce mama să era creştină. Primele sau nume a fost „Pantoleon” care însemna „cel întru toate puternic că un leu”. Mama lui, Evula, era o creştină desăvârşită, rugându-se în taină la Hristos cu fiecare prilej pe care îl avea. Tot ea îi vorbea micuţului despre împlinirea sufletului dar şi despre tainele credinţei în nemurire.
Sfântul Pantelimon. Arătând o înclinaţie pentru învăţătura creştină, rezultat al influenţei mamei sale, Pantelimon nu va dori să caute căile sfinte odată cu moartea acesteia. Va deveni atras de filosofie, iar tatăl sau îl va trimite la toate şcolile păgâne ale timpului. Reuşeşte să termine cu succes Şcoală de Medicină la Nicomidia. Ulterior, Pantelimon fu încredinţat spre ucenicie medicului Eufrosin. De la acesta a reuşit să dobândească foarte multe cunoştinţe dar şi o înţelepciune aparte a practicării meseriei. Este remarcat de împărat, care îl alege că medic al sau.
Încet-încet Dumnezeu îşi va face loc iarăşi în inima tânărului Pantelimon, determinându-l să îşi dorească din ce în ce mai mult Botezul Mântuitorului. Cea mai mare schimbare produse în viaţă sfântului s-a petrecut pe când l-a întâlnit pe bătrânul creştin Ermolae, care a arătat medicului cum doar Mântuitorul poate binevoi a vindecă, fie prin oameni, fie mai presus de aceştia. Obişnuia să treacă zilnic prin faţă curţii preotului unei biserici din Nicomidia, Sfântul Ermolae, până într-una din zile când Pantelimon este chemat să între înăuntru.
Sfântul Pantelimon. Astfel, bătrânul începu să îl înveţe că doar Hristos este singurul şi adearatul doctor, atât al sufletelor, cât şi al trupurilor. Vizitele au început să devină din ce în ce mai dese. Într-una din zile, pe când se întorcea de la Eufrosin, Pantelimon întâlni un copil mort, care fusese muşcat de o năpârcă. Dorind să vadă dacă cuvintele lui Ermolae sunt adevărate, chema în ajutor pe Hristos iar copilul se ridică de îndată în timp ce năpârcă muri. Această minune a determinat botezarea sfântului Pantelimon, primind acest nume care înseamnă „cel în totalitate milostiv”.
După ce a primit Sfântul Botez, Pantelimon a săvârşit foarte multe vindecări, ajutând oamenii cu bolile incurabile şi cu neputinţele. Toate acestea Pantelimon reuşi să le vindece cu ajutorul iubirii şi credinţei sale în Dumnezeu. Sfântul a reuşit să facă misiuni nu doar prin harul primit, ci şi prin tratamentele pe care le oferea bolnavilor. Datorită milosteniei de care a dat dovadă, decide să îşi ofere toată averea săracilor, iar tuturor care reuşeau să se vindece de boli nu le cerea nimic drept plata.
Sfântul Pantelimon. Datorită faptului că foarte mulţi bolnavi apelau la el, medicii din Nicomidia au devenit din ce în ce mai invidioşi. Iar datorită faptului că se oferise să îngrijească un creştin care a fost chinuit din porunca împăratului, aceştia l-au denunţat la împărat. Datorită faptului că Pantelimon era creştin şi pentru că nu şi-a ascuns niciodată iubirea faţă de Mântuitor, împăratul Maximian ordona că sfântul să fie supus la chinuri groaznice după care capul să îi fie tăiat.
Sfântul Pantelimon. Tânărul este legat de un stâlp în timp ce trupul sau este sfâşiat cu ajutorul unor gheare de fier. Rănile mai apoi îi sunt arse cu făclii aprinse. Totuşi, torţele se sting iar rănile lui Pantelimon se vindecă prin minune. Mai apoi este scufundat în plumb topit şi aruncat în mare legat de o piatră imensă însă, Pantelimon scapă nevătămat. Este aruncat apoi fiarelor sălbatice însă acesta reuşeşte să le îmblânzească. Continuând aşa vreme îndelungată torturile şi văzând că nu poate nicicum să îl omoare, Maximian ordona că sfântul să fie pus pe o roată cu lame ascuţite, care, în momentul în care se rostogoleşte de la înălţime în faţă întregii cetăţi să-l omoare. Lui Hristos i se face milă şi îl eliberează pe sfântul Pantelimon, roată striving în schimb un mare număr de necredincioşi. Astfel, Maximian ordona că Pantelimon să fie decapitat iar trupul să fie ars.
Conform tradiţiei creştine, în momentul în care sfântul a fost decapitat, se spune că din rana să nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care trupul sfântului era legat a rodit pe loc. Chiar dacă trupul sfântului a fost ars, credincioşii au scos din cenuşă trupul sau neatins de foc, care mai apoi este îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul în anul 303.
Sursa: calendarulortodox.ro
