Salarii mai mari pentru profesorii plătiți cu ora

Veniturile profesorilor încadraţi în regim de plată cu ora cresc cu 25% față de nivelul de anul trecut, anunță Ministerul Educației.



Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a semnat ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, se arată într-un comunicat al ministerului.

Formulele de calcul s-au păstrat ca în anii trecuţi, astfel încât veniturile profesorilor încadraţi în regim de plată cu ora cresc în acelaşi ritm cu salariile, respectiv cu 25% mai mult faţă de începtul anului şcolar precedent.

Ca noutate, au fost incluse două categorii de personal care îşi vor desfăşura activitatea în baza unui contract civil de furnizare servicii pentru activităţi independente ocazionale. Astfel, vor fi remunerate în regim de plata cu ora următoarele activităţi:

- activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar care participă la inspecţiile curente, inspecţiile de specialitate şi speciale pentru acordarea gradelor didactice II şi I sau la inspecţia curentă şi specială pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, în cazul în care aceste inspecţii nu se pot asigura de către inspectorul şcolar din inspectoratul şcolar;

- activitatea desfăşurată de membrii comisiilor de examen în vederea acordării gradelor didactice II şi I pentru maiştri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare şi învăţători din unităţile de învăţământ preuniversitar-centre de perfecţionare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Jan
14 Sep 23:15
Scoateti LIMBILE STRAINE din programele de liceu ! Consuma inutil din timpul elevilor ! Sint licee nde se ''fac'' 8-12 ore saptaminal cu limbi straine la gramada cu copii care nu stiu limba romana si au dificultati de intelegere a unor notiuni elementare de matematice, fizica, biologie, chimie, geografie sau istorie !!! Si culmea ca majoritatea elevilor fac liceul cu note de 8-9-10 dar nu reusesc sa treaca bacul, nu reusesc sa inteleaga subiectele !!!!? Terminati cu timpirea elevilor !!!!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?