Rugăciunea care îţi poate schimba viaţa. Rosteşte-o în fiecare zi

 
Rugăciunea făcătoare de minuni care trebuie rostită în fiecare zi a Postului Paştelui
Rugăciunea făcătoare de minuni care trebuie rostită în fiecare zi a Postului Paştelui

Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserica sau date la creştini prezenţi din biserică. La sfîrşitul zilelor dă de pomană o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici.

Preasfânta Stăpâna de Dumnezeu Născătoare spre ţie îmi îndrept gîndul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:

Pînă cînd Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pămînt?

Pînă cînd vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atît de puternice bieţilor oameni?

Pînă cînd vor pîngări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt?

Ridică-te Stăpâna Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruiţa-ţi sfinţenie îndreptîndu-ne pe cărările mîntuirii, că să dăm mereu mărire lui Dumnezue. Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică pentru propăvăduirea evangheliei pe întreg pămîntul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve,pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi. Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă. Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blindului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atît de mult de vrăjmaş.

Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele(rosteşti necazurile care le ai dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)

Slavă Tatului şi Fiului şi Sfîntului Duh în vecii vecilor. Amin.

Sursa: rugaciuni.com

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?