România reia cursele directe către Canada, după nouă ani

 

Prima cursă transatlantică a aterizat azi pe aeroportul Henri Coandă, după o pauză de mai bine de nouă ani, în care România nu a mai fost legată de continentul nord-american. Zborul Montreal - București a durat puțin peste nouă ore, iar un bilet dus-întors a costat peste 1.200 de euro, notează Realitatea TV.



După mai bine de 9 ani de pauză, românii pot merge din nou în Canada fără a mai fi nevoiţi să aştepte cu orele pentru escală. O companie canadiană a inaugurat primul zbor de la Montreal la Bucureşti.

Compania canadiană va opera patru zboruri săptămânale dus-întors, două spre Montreal şi două spre Toronto, până pe 5 octombrie, anul acesta. 

Noul zbor vine după ce autoritățile din Canada au înăsprit săptămâna aceasta regulile pentru români. Cei care vor să ajungă acolo trebuie să aibă asupra lor un paşaport electronic cu date biometrice.

Tot azi, două aeronave Boeing 737-800 au intrat în flota Tarom și au fost botezate Alexandru Ioan Cuza și Mihai Viteazul. Avioanele au o capacitate de 160 de locuri și au fost luate în leasing iar compania va plăti câte 300 de mii de euro pe lună, timp de 7 ani. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?