Eurostat confirmă dezastrul! România, cea mai mare inflaţie anuală din UE șase luni consecutiv

România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%, în scădere totuşi faţă de o rată anuală a inflaţiei de 4,7% înregistrată în luna iunie, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).



Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a urcat în luna iulie 2018 până la 2,2%, de la 2,1% în luna iunie, în timp ce în zona euro inflaţia a urcat până la 2,1% de la un nivel de 2% înregistrat în luna iunie. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,3%), Bulgaria (3,6%) şi Ungaria (3,4%), potrivit agerpres.ro.

Față de iunie 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, inclusiv în România de la 4,7% la 4,3%, a rămas stabilă în alte şase ţări şi a crescut în 13 de state.

În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a crescut la 2,1% în luna iulie 2018, de la 2% în luna iunie 2018.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?