Anunţ şoc: România nu face faţă crizei de imunoglobulină şi cere ajutor de la UE şi NATO

Ministerul Sănătății a activat Mecanismul European de Protecție Civilă privind o alertă europeană pentru România, din cauza crizei de imunoglobulină. În paralel, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că ţara noastră a apelat şi la mecanismul NATO, din acelaşi motiv. Anunţul vine după luni şi luni de tergiversări şi anunţuri liniştitoare din partea fostului ministru Florian Bodog, dublate de o serie de facilităţi făcute chiar principalilor producători de imunoglobulină.



„Am epuizat  toate variantele de rezolvare pe termen scurt a lipsei de imunoglobulină în spitale, așa că am decis să declanșăm Mecanismul European de protecție civilă, instrument creat pentru a rezolva astfel de situații”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat oficial al ministerului Sănătăţii.

Asta înseamnă că, în calitate de țară membră a UE și a NATO, România cere sprijinul partenerilor și aliaților europeni pentru procurarea acestui medicament esențial pentru viața a mii și mii de bonavi.

"Am informat Cabinetul prim-ministrului în cursul zilei de azi (luni) şi am primit acceptul să declanşăm această procedură. Această procedură este practic o alertă la nivel european prin care solicităm cantităţi de imunoglobulină pentru România", a afirmat Sorina Pintea.

Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, ministrul Sănătăţii a declarat că va începe negocierile cu producătorii şi distribuitorii, chiar de mâine, 7 martie.

"Nu avem nicio doză de imunoglobulină şi nu ne permitem să lăsăm pacienţii f'ără tratament. Nu au avut grijă să se ţină de ele, mă refer la distribuitori şi am considerat că e de datoria noastră să le sărim în ajutor. Cred că va trebui să luăm măsuri în continuare, iar măsurile nu pot sa le comentez acum, pentru că va trebui să le negociem. Doresc să nu mai ajungem în această discontinuitate, să nu putem sa aprovizionăm piaţa cu medicamentele necesare. Vom începe negocierile cu producătorii şi distribuitorii. Mâine, în 7 martie, avem intâlnire cu producătorii, iar cu distribuitorii vom cere din nou întâlniri. Nu exclud acest lucru (reintroducerea taxei de clawback - n.r)", a declarat Sorina Pintea la Realitatea TV.

Potrivit ministrului Sănătăţii, care a invocat o estimare primită de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ar fi nevoie, lunar, de 5.000 de fiole de 2,5 mg.

Demersurile pentru achiziționarea imunoglobulinei  vor fi realizate de către Compania Națională „UNIFARM” SA, care va acoperi și costurile.

Comunicatului MS dă vină pe „discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobulină, generate de  retragerea de pe piață  a producătorilor care asigurau  peste 80% din necesar. În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătății în 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback pentru imunoglobulină (...), de scutire de la plata contribuției trimestriale a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în prezent continuă criza de imunoglobulină pe piața din România,  cu impact vital asupra vieții pacienților diagnosticați cu imunodeficiențe primare, boli auto-imune, boli neurologice etc."

Şi Raed Arafat a afirmat că ar putea fi vorba şi despre o formă de presiune a firmelor asupra Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea preţului. 

Mecanismul UE de protectie civila a fost lansat in 2001 si a fost activat in cazul cutremurului din Haiti, in 2010, in cazul cutremurului din Japonia și a accidentului nuclear de la  Fukushima, din 2011, in cazul inundatiilor din Serbia si Bosnia Hertegovina, in 2014, in cazul conflictului din Ucraina, in 2014. În 2015, după tragedia de la Colectiv, a circulat o informație că Bucureștiul a solicitat activarea acestui mecanism, însă atât miniistrul PSD al Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu, cât și autoritățile europene au dezmințit  că ar fi existat un demers oficial, deși se pare că un apel în acest sens ar fi fost inițiat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?