Premierul Grindeanu a dezvăluit de ce a lipsit de la bilanțul DNA

 

Premierul Sorin Grindeanu a precizat că nu a putut ajunge la prezentarea bilanțului DNA de joi pentru că a avut ședință de guvern și ceremonia de învestire a celor patru noi miniștri, însă a subliniat că Guvernul a fost reprezentat de ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall.

"Joi, la ora 11,00, am avut ședință de guvern, exact atunci. După aceea am intrat în programul de învestire a noilor miniștri. Iar ședința de guvern ați văzut-o, că tot atunci a început. Dar Guvernul a fost reprezentat de ministrul Justiției interimar, doamna Birchall", a declarat Grindeanu, la postul de televiziune Tele Nova, citat de agerpres.ro. 

Prim-ministrul a explicat că a vorbit la telefon cu procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de două ori în săptămâna aceasta, atunci când l-a invitat, dar a adăugat că nu știa exact programul.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?