Ponta: Dacă nu va fi achitat, Dragnea va arunca țara în haos

Ponta, pe vremuri apropiat de Dragnea
Ponta, pe vremuri apropiat de Dragnea

,,Cred că Dragnea speră într-un blat, adică să fie achitat pe 21 iunie. Dacă îi iese, nu mai face nimic, dacă nu,  trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău:  Va arunca țara în aer'' a declarat fostul lider PSD.

 



,,Toată lumea face de un an și jumătate legi doar pentru Dragnea.  Erau lcururi care trebuiau îndreptate din timp'', a adăugat fostul premier PSD.

Ponta a făcut declarația în Parlament, după ce Senatul a votat Codul de Procedură Penală Procedural. Unul dintre amendamente prevede că procesul se rejudecă dacă unul dintre judecători nu a semnat decizia de condamnare, USR a anunțat că este posibil ca dosarul ”Referendumul”, al Liviu Dragnea să se rejudece, dacă prevederea s-ar aplica retroactiv.

Proiectul mai prevede că denunțurile mai pot fi făcute în maximum 6 luni de la constatarea faptei, iar procurorul poate fi tras la răspundere dacă dispune condamnarea, iar apoi, inculpatul este achitat de judecător. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?