Poliţiştii prahoveni au descoperit, în urma unui filtru rutier, o armă fără serie

 
foto: NewsIN
foto: NewsIN
Poliţiştii prahoveni au descoperit duminică, în urma unui filtru rutier, o armă fără serie, calibru 5,5 mm, aflată în portbagajul maşinii unui ploieştean care nu poseda permis de port armă, certificat de deţinător sau documente de provenienţă pentru armă.

"În ziua de 1 februarie, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Ploieşti şi din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, în timp ce se aflau într-un filtru organizat la intrarea în municipiul Ploieşti, dinspre municipiul Târgovişte, pe strada Gh. Gr. Cantacuzino, au oprit pentru control, un autoturism marca Dacia Logan, condus de C. Marian, de 28 ani, din municipiul Ploieşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au găsit în portbagajul autoturismului o armă cu aer comprimat, calibru 5,5 mm, fără serie, precum şi o cutie metalică în care se aflau mai multe alice", a precizat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu.

Ea a adăugat că ploieşteanul nu posedă permis de port armă, certificat de deţinător sau documente de provenienţă pentru armă. "Poliţiştii ploieşteni continuă cercetările sub aspectul savârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art 279 – Cod Penal (nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor) şi de art. l36, indice 1 din Legea 295/2004 (deţinerea sau portul fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării)", a mai spus Raluca Brezeanu.  

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?