Peste 170 de şoferi au rămas fără permise în a treia zi de Crăciun

 

Peste 170 de şoferi au rămas fără permise în a treia zi de Crăciun, dintre care 47 pentru că au condus cu viteză şi 42 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, potrivit Poliţiei Române, informează Mediafax.

În urma controalelor în trafic din 28 decembrie, poliţiştii au dat 2.925 de sancţiuni contravenţionale şoferilor, dintre care 977 pentru că au condus cu viteză, 32 pentru că s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice şi 24 pentru că nu aveau maşinile echipate cu anvelope de iarnă, arată luni Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

De asemenea, 173 dintre şoferii sancţionaţi au rămas şi fără permise, 42 pentru că s-au urcat la volan după ce au băut şi 47 pentru că au condus cu viteză excesivă.

Poliţiştii au constatat 248 de infracţiuni, dintre care 133 în flagrant, cele mai multe fiind cele de natură judiciară sau la regimul circulaţiei rutiere.

În a treia zi de Crăciun au fost date aproape 4.180 de amenzi, în valoare totală de 918.808 lei şi au fost confiscat bunuri de 19.895 de lei. Cele mai multe amenzi, respectiv 863, au fost date pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au fost date 48 de amenzi pentru activităţi comerciale ilicite, 11 pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 19 pentru încălcarea prevederilor din Codul Silvic.

Poliţiştii au găsit, în timpul controalelor, 187 de persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, 13 dintre acestea fiind reţinute şi patru arestate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?