Percheziţii DNA la Primăria Reşiţa. Primarul oraşului, dus la DNA, suspect într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA efectuează, joi, percheziții în cinci locații situate în municipiile Timișoara și Reșita, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar de fapte de corupție comise în perioada 2014 - 2015. UPDATE:
Primarul municipiului Reşiţa a părăsit instituţia joi în jurul ore 13.30, însoţit de anchetatorii DNA. Cel mai probabil el va fi dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timișoara pentru a fi audiat. La ieşirea din birou, Stepanescu a negat că ar fi implicat în fapte de corupţie.

Procurorii DNA l-au luat pe primarul Mihai Stepanescu din timpul unei şedinţe extraordinare, recomandându-i să îşi cheme avocatul, pentru că este suspect într-un dosar de corupţie.

Surse din interiorul anchetei au afirmat că au loc percheziţii atât la sediul Primariei Reşiţa, la locuinţa din Reşiţa a edilului, la vila acestuia din Timişoara, cât şi la alte două locaţii din oraşul de pe malurile Begai.

Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, în vizorul DNA  Timișoara, într-un amplu dosar de corupție. Anchetatorii fac acum percheziții în sediul Primăriei Reșița.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2014 – 2015. În cursul zilei de 19 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiul Timișoara și municipiul Reșița, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”, se arată în comunicatul Ministerului Public.

Sursa: Radio Reşiţa

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?