Patru persoane, reţinute pentru crimă. Cadavrul, îngropat pe un câmp

 

Patru persoane au fost reţinute şi vor fi prezentate instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, în cazul unui crime produse în martie 2008, când autorii au ascuns cadavrul pe un câmp din judeţul Buzău, potrivit Parchetului instanţei supreme, potrivit Mediafax.

Cei patru - Marian Muti, Victor Muti, Veta Muti şi Tudoriţa Ghenciu - au fost reţinuţi după un denunţ făcut de primul dintre ei.

Cu ocazia cercetărilor, în zona în care se afirma că s-ar afla cadavrul victimei au fost găsite mai multe fragmente osoase şi haine.


"Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat faptul că, în cursul lunii martie 2008, într-un imobil situat într-o comună din judeţul Buzău, inculpaţii au aplicat lovituri succesive şi de o intensitate deosebită victimei G. D., care, în urma leziunilor traumatice grave provocate, a decedat. Ulterior, cei patru au procedat la îngroparea cadavrului pe câmp, în zona denumită Valea Colacului, pentru a ascunde astfel fapta şi împrejurările comiterii ei", se mai arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă, de Parchetul instanţei supreme.

Potrivit anchetatorilor, victima a fost expusă unor acţiuni violente succesive şi repetate.

Identitatea victimei a fost stabilită prin raport de expertiză genetică judiciară.

Dosarul acestui caz a fost înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, fiind preluat ulterior de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?