Partidele în social-media şi în presă. Ce formaţiuni au fost cele mai vizibile în campanie

 

Partidul care a avut cea mai mare vizibilitate in presa si in social media romaneasca in ultimele luni a fost PSD, urmat de PNL si de USR, potrivit unei analize realizate de Zelist Monitor. Studiul a masurat si "indicele de sentiment" cu privire la formatiunile participante la alegerile legislative din 11 decembrie, adica raportul dintre mentionarile pozitive si negative, relevand ca acesta este negativ in cazul tuturor partidelor, cel mai puternic indice negativ fiind inregistrat de PRU, scrie hotnews.ro.



Zelist a realizat o analiza a vizibilitatii in social media, cuprinzand presa locala si nationala, privind partidele care vor participa la alegerile parlamentare de duminica, 11 decembrie. Zelist explica faptul ca in aceasta analiza a introdus vizibilitatea rezultata din numarul mentionarilor din ultimele 30 de zile, comparativ apoi cu cele din ultimele 90 de zile, cat si indicele de sentiment din aceleasi intervale.

Acesta reprezinta raportul dintre mentionarile pozitive si negative in legatura cu partidele in jurul carora s-a realizat analiza.

Astfel, conform monitorizarii, in ultima luna, partidul care a avut cea mai mare vizibilitate a fost PSD, cu 148.471 de mentionari, cu 35% mai mult decat PNL (95.109), cu 74% mai mult decat USR, care ocupa locul trei cu 38.313 de mentionari, urmat de ALDE (36.590), PMP (27.665) ,UDMR (13.313), si PRU (11.867). Intre primul si ultimul clasat, PSD si PRU, exista o diferenta procentuala de 92% privind vizibilitatea in social media romaneasca.

In ceea ce priveste indicele de sentiment, Zelist precizeaza ca acesta este negativ in cazul tuturor partidelor participante. "Formatiunea politica ce inregistreaza cel mai puternic indice de sentiment negativ este Partidul Romania Unita, cu -0.32, urmat de PSD si UDMR care au un indice negativ de -0.26. ALDE este cel care inregistreaza cel mai apropiat indice de un sentiment neutru in randul mentionarilor utilizatorilor, avand un minus de doar 0.04. O diferenta mica este intre Partidul National Liberal si Uniunea Salvati Romania care au -0.15 respectiv -0.13. PMP-ul este si el aproape de ALDE, in randul celor care au mai putine mentionari negative, cu un minus de 0.08", se arata in monitorizare.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?