Părinții au intrat în febra cadourilor pentru educatoare

 

Pe grupurile de Whatsapp ale părinților este forfotă mare. Deja programează bugetele pentru final de an, iar cheltuielile și contribuțiile la cadourile pentru educatoare și personalul din grădinițele unde au copiii sunt foarte importante, se pare. 



Sumele sunt mai mari ca în anii trecuți, 200 de lei de persoană, ne-au spus persoanele respective, care au dorit să rămână anonime, scrie EduPedu.ro 

Părinții care ne-au trimis aceste conversații spun că au făcut acest gest ca să tragă un semnal de alarmă pentru că nu li se pare fresc să dea atât de mulți bani pentru aceste cadouri, sau ca banii să fie puși pur și simplu în plic și dați educatoarelor sau îngrijitoarelor.

Discuția a avut loc în urmă cu două săptămâni:

Prima chemare este a părintelui ”alfa”, cel care guvernează, de regulă, inițiativele de tot felul în grupul respectiv. Soluția ”chetă” vine repede, tot de la părintele ”alfa”. Totul sună bine, așa că lumea își dă repede acordul.

*După cum se poate vedea în capturile făcute, pentru protecția participanților, discuția este redirecționată spre un alt număr, așa se explică faptul că mesajele se succed atât de rapid.

Cât de ”legale” sunt aceste practici?

Subiectul este unul educativ doar dacă provoacă o dezbatere: cadourile sunt, potrivit codului de etică aprobat de Ministerul Educașiei și valabil pentru toate cadrele didactice din România, ilegale și imorale, iar pe deasupra și interzise.

De ce strâng părinții bani pentru asemenea cadouri? De ce se gândesc să pună bani în plic? De ce sumele sunt atât de mari? Toți părinții dintr-o grupă de grădiniță pot contribui la asemenea chete cu sume atât de mari?

Revenind la discuția părinților, după ce sunt puse la punct chestiunile organizatorice, apar și propunerile de sume: ”Eu cred ca doamnele ar fi mulțumite dacă ar primi câte 500 de lei, îngrijitoarele câte 3 și pentru dna asistentă și directoare ar fi ok și o atenție sau voucher pe la Ikea/emag”, scrie un părinte.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?