Ordonanţa de Urgenţă pentru Legile Justiţiei a ajuns la CSM. Care sunt principalele prevederi

O Ordonanţă de Urgenţă pentru Legile Justiţiei urmează să fie adoptată luni dimineaţă. Pentru a grăbi lucrurile, Ministerul Justiţiei a transmis, către CSM, vineri seară, proiectul de Ordonanţă pe legile justiţiei, care are rolul de corela legile justiţiei cu observaţiile comisiei de la Veneţia. Dar Guvernul nu a acceptat toate recomandările, ci doar pe cele care fac referire la revocarea membrilor CSM şi la pensionarea magistraţilor după 20 de ani de activitate. Astfel, proiectul prevede ca pensionarea magistraţilor să fie amânată până în 2022. 



Astfel, aplicarea prevederii referitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor se amână până la 31 decembrie 2022, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei, transmis de Ministerul Justiţiei, vineri, către Consiliul Superior al Magistraturii.

În preambulul proiectului de act normativ se arată că noul sistem de pensionare anticipată "va avea un impact major asupra funcţionării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, eficienţei şi calităţii actului de justiţie, generând riscul de scădere substanţială a numărului magistraţilor în activitate", mai ales că noua lege reglementează concomitent creşterea perioadei de formare pentru intrarea în magistratură şi a vechimii necesare pentru promovarea la instanţe şi parchete, astfel că se impune amânarea aplicării lui.

"Potenţialul impact al acestei prevederi legale asupra resurselor umane existente la nivelul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea a fost reliefat şi în Opinia preliminară privind proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), recomandându-se renunţarea la schema de pensionare anticipată dacă nu poate fi stabilit în mod cert faptul că aceasta nu va avea niciun impact advers asupra funcţionării sistemului", se menţionează în documentul citat.

Informaţia despre OUG pe legile justiției a fost confirmată de ministrul de Externe, Teordor Meleşcanu. "Da, este programată o sedinţă de Guvern pentru luni la ora 09:00", a spus ministrul de Externe, adăugând că această dată urmează să fie confirmată. 

Coaliţia de guvernare spune că este nevoie de această Ordonanţă de Urgenţă pentru a pune Legile Justiţiei în acord cu cerinţele Comisie de la Veneţia.

Meleşcanu a declarat că premierul Viorica Dăncilă va efectua, săptămâna viitoare, o deplasare externă care va dura întreaga săptămână.

„Da, confirm. Va fi de o săptămână, este o deplasare în Turcia care va fi în ziua de luni, marţi şi miercuri vor fi Dubai şi Abu Dhabi în Emiratele Arabe Unite, după care se va merge în Kuweit”, a spus ministrul de Externe.

Întrebat dacă va avea loc o şedinţă de Guvern luni dimineaţă, înainte de plecarea premierului, acesta a răspuns afirmativ.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a discutat, joi, cu reprezentanti ai Comisiei de la Venetia despre continutul viitoarei Ordonante de Urgenta prin care vor fi puse in acord Legile Justitiei, recent modificate de Parlament, cu recomandarile Comisiei.

Informatia apare intr-un comunicat postat pe site-ul Comisiei de la Venetia, in care se precizeaza ca Tudorel Toader a facut o vizita la secretariatul Comisiei.

"Dl Toader a prezentat posibilul continut al unei viitoare ordonante de urgenta in domeniul Justitiei care va aborda, printre altele, unele dintre problemele ridicate in Opinia Preliminara emisa in data de 13 iulie si care se va afla pe agenda viitoarei sesiuni a Comisiei de la Venetia, care va avea loc pe 19 octombrie", se arata in comunicatul citat.

Klaus Iohannis ar urma să promulge azi și ultima lege a justiției, legea 303, care prevede posibilitatea pensionării magistraților după 20 de ani de activitate, indiferent de vârstă. Comisia de la Veneția a atras atenția că această măsură ar duce la depopularea sistemului, așa că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență, prin care să schimbe prevederea.

Coaliția de guvernare ignoră deocamdată recomandarea referitoarea la eliminarea președintelui din procedurile de numire și revocare ale procurorilor-șefi. Și nu a luat în considerare opinia experților nici când a adoptat OUG pentru Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie.

Ultima lege a justiţiei, la un pas de promulgare. Dragnea şi-a impus pe sub masă OUG 13

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?