Omul care a împădurit de unul singur 550 de hectare

 
Omul care a împădurit de unul singur 550 de hectare
Omul care a împădurit de unul singur 550 de hectare
FOTO: aljazeera.com

Jadav Payeng a început să planteze copaci în 1979, într-o regiune stearpă, pe care s-a gândit s-o transforme treptat în habitat pentru animale mici și păsări. Bărbatul, care face parte dintr-o comunitate tribală din India, și-a continuat misiunea timp de câteva decenii, iar astăzi, cele 550 de hectare pe care a reușit să le împădurească de unul singur servesc drept casă pentru numeroas specii, cum sunt rinocerii, elefanții, tigrii și căprioarele. 

Payeng a hotărât să se implice în conservarea naturii în zonă, după ce, în 1979, în Assam au avut loc inundaţii de proporţii, în urma cărora solul a fost masiv erodat, copacii dezrădăcinaţi, iar animalele au murit sau au rămas fără habitat. Tot pe atunci, când Payeng era un simplu adolescent, a înţeles, cu ajutor de la înţelepţii comunităţii din care face parte, că singura soluţie era să reconstruiască habitatele animalelor şi să repună natura pe picioare. “[Bătrânii satului] mi-au dat câţiva puieţi de bambus şi m-au rugat să le plantez” îşi aminteşte bărbatul, într-o poveste impresionantă de pe Al Jazeera, preluată de totb.ro.

Timp de 34 de ani, Payeng a plantat în fiecare zi câţiva puieţi într-o regiune aflată în apropierea râului Brahmaputra, iniţial doar bambuşi şi alte plante obişnuite ale locului, iar în ultimii 15 ani, şi specii mai valoroase, cum ar fi tecul. Cum udarea plantelor pe o asemenea suprafaţă extinsă s-a dovedit o problemă, indianul a conceput o mică platformă de bambus deasupra fiecărui puiet, aşezând acolo vase de pământ cu găurele. Apa acumulată în aceste vase, ajunsă la plante prin picurare, a asigurat necesarul pentru creşterea copacilor. Totodată, Payeng a adus în zonă termite, furnici şi râme, care să asigure fertilizarea solului.

 




Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
1 0
OAMENII DIN JUNGLA
28 Jan 06:19
CE SE MAI BUCURA UNII...CACI AU CE TAIA PESTE CATIVA ANI.
Răspunde
19 -1
johnneil
23 Jan 14:51
Acest OM merita cinstea si onorurile tuturor popoarelor lumii.
BRAVA LUI!
Răspunde
20 -1
wow
23 Jan 14:24
BRAVO & CINSTE lui!! alo, Romsil(v)a?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?