Ocoleşti sau nu „centrul imaginar“ al unei intersecţii. Greşeala pe care o fac cei mai mulţi şoferi

 

Legislaţia rutieră în vigoare prevede că, la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, maşinile care vin din sens opus, în aliniament, trebuie să ocolească prin stânga centrului intersecţiei şi nu „centrul imaginar” aşa cum mulţi şoferi fac.



Încălcarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă. Chiar şi aşa, cei mai mulţi dintre şoferii olteni continuă să ocolească aşa-zisul „centru imaginar” al intersecţiei, atunci când virează la stânga.

Se circulă pe partea stângă a centrului intersecţiei, este o prevedere care este de multă vreme în vigoare, este prevăzută de articolul 110, alin 2, din HG 1391/2007, Regulamentul de aplicare a OUG 195. Amenda pentru nerespectarea acestei prevederi este de la 6-8 puncte amendă şi 3 puncte penalizare pentru neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. Toată lumea tot pe partea dreaptă ocoleşte şi am avut situaţii în care s-au tamponat tocmai pe această idee. Bineînţelesc că se sancţionează încălcarea acestei reglementări.

Reglementarea este în vigoare, aşadar, de mai bine de zece ani.

Nu ştiu de ce sunt şoferi care nu respectă această reglementare. În lege se prevede clar că schimbarea direcţiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelor care intră într-o intersecţie, circulând pe acelaşi drum, în aliniament, dar din sensuri opuse, se efectuează prin stânga centrului intersecţiei, fără intersectarea traiectoriei acestuia.

sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?