O femeie din Iaşi a dat-o în judecată pe amanta soţului său. Motivul e IREAL

Judecătorii din Iaşi au fost sesizaţi să se pronunţe cu privire la legalitatea unei relaţii extraconjugale, după ce o ieşeancă a cerut daune morale de la amanta care i-a "furat" soţul, scrie adevarul.ro.

Magistraţii de la Judecătoria Iaşi au soluţionat un proces prin care o ieşeancă a dat în judecată o altă femeie, după ce cea din urmă ar fi avut o relaţie extraconjugală cu soţul ei.

Judecătorii ieşeni au audiat mai mulţi martori în acest proces şi au ajuns la concluzia că femeia care a avut o relaţie cu soţul reclamantei nu poate fi trasă la răspundere din punct de vedere legal.

Cazul a ajuns, însă, la Curtea de Apel Iaşi, care va avea ultimul cuvânt în acest caz.

Motivarea primei instanţe relevă că denunţătoarea a cerut de la amantă 50.000 de lei, "din care suma de 25.000 lei reprezentând daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei, iar suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferinţa cauzată de atitudinea delictuală a pârâtei".

Reclamanta a precizat judecătorilor că s-a căsătorit cu soţul său, cadrul medical la un spital din Iaşi, în iulie 1980, din căsătoria lor rezultând doi copii. Femeia a mai arătat că relaţia cu soţul ei a fost una normală, "singurele divergenţe fiind generate de spaţiul mic al locuinţei şi intervenţia soacrei sale în viaţa de familie", potrivit motivării, publicate pe portalul Rolii.

Soţia a mai arătat că, atât timp cât a fost căsătorită, s-a preocupat de creşterea copiilor, dar şi că "a nutrit sentimente puternice de afecţiune faţă de el (soţ) şi de copii".

În anul 2008, a aflat de la o cunoştinţă că soţul ei are o relaţie extraconjugală, în aceeaşi zi întâlnindu-se, întâmplător, cu bărbatul şi amanta sa.

"Susţine că a aflat de la o colegă de serviciu a soţului său faptul că persoana cu care acesta are o relaţie este infirmieră în acelaşi spital; dar şi faptul că pârâta a fost atenţionată de ceilalţi colegi de serviciu în sensul că ar trebui să se retragă din această relaţie, însă pârâta a lansat în cadrul spitalului informaţia că soţii au divorţat, denigrând-o pe reclamantă în faţa colegilor. Reclamanta a învederat şi faptul că a fost extrem de afectată de această situaţie; dar şi faptul că în perioada următoare lucrurile au părut că reintră în normal, soţul său spunându-i că a încetat relaţia. Ulterior, în februarie 2013 a aflat că legătura extraconjugală a soţului său nu a încetat niciodată, fiind agresată fizic şi verbal de acesta, în prezenţa mamei sale", se arată în motivare, din care reiese că în mai 2015, soţul reclamantei a intentat divorţ, căsătoria fiind desfăcută definitiv în 2017.

La proces, amanta a declarat că nu ea este vinovată de destrămarea căsniciei reclamantei şi că însăşi reclamanta a recunoscut că pe parcursul căsătoriei a fost preocupată de nevoile materiale ale copiilor, însă nu le-a oferit şi un climat bazat pe căldură şi iubire, astfel că familia s-a destrămat", au arătat judecătorii.

Amanta a mai arătat că, de fapt, ea ar fi fost cea jignită la locul de muncă şi că "reclamanta încearcă să dea vina pe cei din jur pentru eşecul său personal".

După ce au administrat mai multe probe, inclusiv testimoniale, judecătorii au concluzionat că amanta a iniţiat o relaţie extraconjugală cu soţul reclamantei, care se desfăşoară şi în prezent, de aproximativ 7-8 ani.

Judecătorii ieşeni au precizat însă că bărbatul ar fi dormit separat de soţia sa încă de acum 12 ani, astfel că "motivele de separaţie în fapt a părţilor au survenit anterior începerii de către reclamant a unei relaţii extraconjugale".

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?