Noua taxă auto se va aplica tuturor mașinilor. Anunț de la Ministerul Mediului

 

Noua taxă auto se aplica tuturor mașinilor poluante și nu doar celor mai vechi de 10 ani, iar contribuția va fi una anuală.



Viitoarea taxa pe care proprietarii de autovehicule înmatriculate în România o vor plăti se va aplica nu doar autovehiculelor mai vechi de 10 ani, ci tututor mașinilor poluante și va avea mai multe componente, care nu vor intră concomitent în vigoare la 1 ianuarie 2019, a anunțat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Ministrul s-a referit la taxă ca la o „contribuţie„ pe care cetăţenii o vor plăti în baza principiului conform căruia poluatorul plăteşte.

„Aşa cum am spus de nenumărate ori, nu este vorba de o taxă de poluare, sau timbru de mediu sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă. În schimb, am susţinut şi susţin în continuare că poluatorul plăteşte şi nu numai în cazul emisiilor de CO2, şi în cazul deşeurilor şi în celellate cazuri, cel care poluează trebuie să plătească. În interiorul grupului de lucru din care fac parte specialişti ai Ministerului Mediului, Administraţiei Fondului de Mediu, ai RAR-ului, Ministerului Transporturilor, Finanţelor (...) au în cercat să găsească o formă finală consultând cei doi producători de autovehicule din România şi cei care în decursul anilor au reuşit să ne îndrume fiind specialişti în domeniu şi care la ora actuală au diverse firme de consultanţă, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuţii pe care cetăţeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 ar trebui depăşite, când cilindreea folosită la autovehicul are o anumită capacitate care poate să producă emisii şi norma de poluare. Forma finală se apropie"„ a spus Graţiela Gavrilescu luni, la Ploieşti.

Aceasta a precizat că forma finală a acestei "contribuţii„ va fi „pe componente„ care nu vor intra toate în vigoare de la 1 ianuarie 2019, iar taxa se va aplica tuturor autovehiculelor poluante, nu doar celor mai vechi de zece ani.

Întrebată care este poziţia Ministerului Mediului în ceea ce priveşte autovehiculele alimentate cu motorină, Gavrilescu a spus că o decizie în acest sens „trebuie să fie luată făcându-se o dezbatere foarte largă" şi nu „într-un timp foarte scurt".



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?