Nemții de la Mercedes îi încurcă planurile primarului Capitalei, Gabriela Firea

Otokar autobuze
Otokar autobuze

Compania germană Mercedes - Benz contestă rezultatul licitației organizate de Primăria Capitalei, prin care turcii de la compania Otokar urmau să livreze 400 de autobuze noi în Bucureşti.



Mercedes - Benz România şi turcii de la Karsan contestă câştigarea de către turcii de la Otokar a licitaţiei Primăriei Bucureşti pentru achiziţia a 400 de autobuze, potrivit datelor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Şi primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat că rezultatul licitaţiei este contestat.

"Cât priveşte licitaţia pentru cele 400 de autobuze, comisia de licitaţie şi-a încheiat activitatea, a declarat un câştigător, ceilalţi participanţi au depus contestaţii. Suntem în această perioadă legală de soluţionare a contestaţiilor. Sperăm să se finalizezea cât mai curând această procedură şi să semnăm contractul", a declarat marţi edilul Capitalei.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că doi ofertanţi au trimis notificări prealabile de contestaţie, potrivit Economica.net.

Miercuri, 14 martie, au fost înregistrate la CNSC contestaţiile depuse de Mercedes - Benz România şi turcii de la Karsan (document ataşat). Astfel se lungeşte procedura de achiziţie a celor 400 de autobuze.

Dacă CNSC va da o soluţie favorabilă pentru una dintre cele două firme, atunci municipalitatea va putea ataca decizia la Curtea de Apel Bucureşti sau va putea să reevalueze oferta firmei respective.

Şi în cazul în care CNSC va respinge contestaţiile ambelor firme, acestea se vor putea adresa ulterior Curţii de Apel Bucureşti.


 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?