Navă cu migranți din Irak, interceptată în Marea Neagră

Emigranți la Marea Neagră

O ambarcaţiune cu migranţi din Irak a fost interceptată de poliţiştii de frontieră români, în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat o ambarcaţiune suspectă de migraţie ilegală, pavilion Turcia, la bordul căreia se aflau 69 de persoane din Irak și doi facilitatori.

În data 13 august, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au detectat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, pavilion Turcia, la aproximativ 10 mile marine est de localitatea Mangalia, la frontiera maritimă, care se îndrepta spre țărmul României.

Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia pentru identificarea ambarcaţiunii suspecte.

Nava şi-a continuat drumul și s-a stabilit că la bordul acesteia se află un număr mare de migranţi. Drept urmare, nava Gărzii de Coastă a intervenit şi escortat ambarcațiunea spre sediul Grupului de Nave Mangalia.

Din primele verificări a reieşit faptul că nava în cauză era condusă de doi bărbați, un cetățean bulgar și un cipriot, iar la bordul ei se aflau 69 de persoane din Irak, din care 30 bărbați, zece femei și 29 de minori.

Poliţiştii de frontieră români continuă cercetările în acest caz.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?