Modificări la legea taximetriei. Vor fi interzise Uber și Taxify?

 

Guvernul a făctu modificări în așa fel încât persoanele fizice care fac transport de persoane ilegal să și plătească pentru asta. Vicepremierul Daniel Suciu a declarat că va fi reglementată şi activitatea de ridesharing printr-un act normativ care va fi adoptat în maxim două – trei săptămâni.

Guvernul a eliminat sintagma „în mod repetat” din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, încât „sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”, dar va reglementa şi activitatea de ridesharing printr-un act normativ care va fi adoptat în maxim două – trei săptămâni, a declarat vineri vicepremierul Daniel Suciu, transmite Agerpres.

„Astăzi, în şedinţa de Guvern, am adoptat o ordonanţă de urgenţă îndelung dezbătută în spaţiul public şi anume OUG de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Am operat două modificări – şi anume am transferat atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere de la autorităţile administraţiei publice locale la Autoritatea Rutieră Română. Această modificare a stat în transparenţă decizională timp de 10 zile, inclusiv autorităţile locale au fost de acord şi nu au ridicat observaţii vizavi de acest punct”, a precizat vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, prin a doua modificare operată a fost eliminată sintagma „în mod repetat” din Legea 38/2003, astfel încât „sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”.

„Vreau să fac menţiunea că acest act normativ nu este îndreptat împotriva nimănui, împotriva niciunei activităţi economice, ci, din contră, ne dorim să reglementăm şi punem stop şi capăt pirateriei din domeniul transporturilor, ceea ce patronatul din transporturi ne-a solicitat de foarte mult timp. În ultimele zile, am avut discuţii şi nu puţine cu reprezentanţii platformelor de ridesharing şi, de asemenea, până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, vom emite un alt act normativ astfel încât şi activitatea de ridesharing să fie reglementată. Ultima discuţie pe care am avut-o a fost alaltăieri, s-a constituit un grup de lucru alături de colegii noştri de la Ministerul Transporturilor şi vă confirm că în maxim două – trei săptămâni, aşa cum evaluăm, vom avea şi un act normativ care să reglementeze activitatea de ridesharing. Repet, nu este un act normativ îndreptat împotriva niciunei activităţi economice, ci, din contră, cei din ridesharing ne-au solicitat să reglementăm această activitate şi tocmai acest lucru – vă pot confirma – că-l vom face în perioada imediat următoare”, a mai spus Suciu.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a precizat, la Palatul Victoria, că în proiectul de OUG adoptat de Guvern se regăseşte şi o prevedere privind prelungirea licenţelor de transport.

„Suplimentar, în acel proiect de ordonanţă, mai era prelungirea licenţelor de transport pe o perioadă de 4 ani. Datorită observaţiilor pe care le-am primit de la Ministerul Justiţiei că această prelungire trebuia făcută de către autorităţile locale, în primă fază, printr-un ordin de ministru emis în 2018, ordinul de ministru fiind anulat în instanţă, această prelungire se va face prin ordin de ministru, un ordin pe care, deja, l-am pus pe transparenţă, îl voi semna în perioada imediat următoare pentru a nu exista niciun fel de probleme pe transportul interjudeţean”, a explicat Cuc.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?