MISTER. O bubuitură puternică zguduie două orașe din România, dar nimeni nu știe ce se întâmplă

O bubuitură puternică s-a simțit în Brăila, dar și în Galați, ieri după-amiază. Deocamdată nimeni nu știe prea bine care este cauza și mai multe posibile teorii au fost demontate. 

O bubuitură de mare intensitate a zguduit puternic Brăila, marți, în jurul orei 16.30. Zgomotul s-a făcut auzit în toate zonele orașului, făcându-i pe brăileni să se întrebe dacă nu a explodat ceva într-un cartier anume. Nu este cazul, însă, de o explozie produsă pe raza municipiului. Cel puțin așa susțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, citați de Obiectivbr.ro. Aceștia au declarat că nu s-a primit niciun apel la 112 care să confirme oficial existența unui astfel eveniment.

Bubuitura din această după-amiază seamănă cu cele care s-au semnalat în toamna anului 2015. Atunci, o serie de zgomote similare au fost resimțite mai multe zile la rând, însă originile lor nu au fost lămurite pe deplin nici până astăzi. Concluzia trasă atunci a fost că bubuiturile ar fi apărut ca urmare a unor manevre militare efectuate în poligonul de la Smârdan, județul Galați. De altfel, din câte se pare, bufnitura de astăzi a fost resimțită și în orașul vecin, chiar mai puternic decât în Brăila. Există, însă, semnale că și în orașul Măcin, din județul Tulcea, a fost zguduită atmosfera la fel de tare ca la Brăila și Galați.

Mister și la Galați

Presa gălățeană raportează la rândul său bubuitura, fără să găsească o cauză. Zgomotul s-a resimțit în toate colţurile oraşului, dar şi chiar la 30 de kilometri de Galaţi, respectiv Independenţa, Şendreni, Şiviţa sau mai aproape, la Vânători, precum şi pe Dunăre. Cel puţin la acest moment, nicio instituţie abilitată să intervină nu a fost sesizată de producerea vreunui incident care să fi provocat zgomotul asurzitor, scrie viata-libera.ro.

De asemenea, nu a fost raportat vreun incident nici pe platforma siderurgică sau la vreun alt operator economic de pe raza Galaţiului. O posibilă variantă ar fi fost o aplicaţie în Poligonul Smârdan, dar nici din partea reprezentanţilor Garnizoanei Galaţi nu a venit vreun răspuns pozitiv.

Contactat telefonic, prefectul judeţului Galaţi a precizat că a solicitat deja conducerii ISU Galaţi să îi transmită oficial o comunicare cu datele evenimentului.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?