Ministrul sănătăţii vrea amenzi pentru părinţi care nu se informează despre vaccinare

Ministrul Sănătăţii şi-ar dori ca legea vaccinării să-i oblige pe părinţă să se informeze în legătură cu efectele vaccinări, iar dacă nu o fac sau refuză, să poată fi amendaţi. 



Într-un interviu la RFI, Sorina Pintea a afirmat că este vorba „despre obligativitatea informării părintelui în ceea ce priveşte vaccinarea, iar la sintagma obligativitate n-o să renunţăm. Nu vom lua copilul de mână de pe stradă să-l vaccinăm, dar pe părinte putem să-l obligăm să se informeze, astfel încât să ştie toate consecinţele care decurg din faptul că nu vrea să-şi vaccineze copilul. (...) Deci am dreptul şi eu să-l informez, să-l sancţionez dacă nu se informează, având în vedere sănătatea copilului”.

Cum va fi obligat părintele să se informeze în privinţa vaccinării? „Participând la cursurile de informare şi sancţionându-l dacă nu participă, iar apoi să declare pe propria răspundere că nu doreşte vaccinarea copilului. "Ministrul Sănătăţii a precizat că este vorba de o intenţie, pentru că legea este la Camera Deputaţilor şi vor mai fi multe discuţii pe această temă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?