Ministrul Educației, declarație halucinantă despre manualele cu greșeli

Deși mai multe manuale școlare sunt tipărite cu zeci de greșeli, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, se declară mulţumit de activitatea sa precizând că urmează să prezinte un raport amplu cu toate realizările.



Ministrul Educației susţine că este pentru prima dată ”când cineva plăteşte” pentru greşelile din manuale, referindu-se la manualul de Geografie pentru clasa a VI-a, plin de erori, care va fi retipărit.

”Într-adevăr, manualul de Geografie a fost ca un duş rece pentru autori, pentru evaluatori şi chiar şi pentru editură dar avem de-a face şi cu o premieră, este pentru prima oară când cineva plăteşte pentru greşeli. Sunt sigur că de acum ministerul va avea o clauză contractuală în acest sens indiferent de editura care va furniza manualele. Acest duş rece a fost bun pentru autori, pentru evaluatori şi pentru editură”, a mai adăugat Valentin Popa, prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea Politehnica, citat de mediafax.ro.

În luna mai, PNL şi USR au solicitat demisia ministrului Educaţiei, acuzându-l că a tăiat drastic din locurile de admitere ale celor mai vechi şi prestigioase universităţi. Moțiunea simpă a fost, însă, respinsă în Parlament.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?