Ministrul Apărării, Mihai Fifor: Am fost înțeles greșit. Nu vom avea un submarin, ci TREI submarine

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că Forţele Navale Române vor fi dotate cu trei submarine, printr-un proiect de înzestrare a Armatei care va fi prezentat în Consiliul Superior de Apărare a Ţării şi în Parlament, după ce vor fi stabiliţi parametrii tehnici. El estimează că programul pentru cele trei submarine ar putea începe în 2020.



Mihai Fifor a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la bordul fregatei "Regele Ferdinand", că Forţele Navale vor fi dotate cu trei submarine, în cadrul unui program pe termen mediu şi lung.

"Aş vrea să mai fac o precizare, cea referitoare la programul submarin. S-a speculat foarte mult despre faptul că aş fi afirmat că Forţele Navale Române se vor dota cu un submarin şi desigur foarte multă lume s-a întrebat ce Dumnezeu vrei să faci cu un submarin ? Cred că am fost greşit înţeles. Este vorba de trei submarine cu care Forţele Navale Române intenţionează să se doteze pe termen mediu şi lung", a afirmat Mihai Fifor, citat de News.ro.

El a precizat că acesta ar fi un alt program major de înzestrare a Armatei, pe lângă cel cu realizarea celor patru corvete multifuncţionale şi modernizarea fregatelor "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?