Magdalena Şerban cere să fie confruntată cu prima victimă. DECLARAŢII BIZARE despre crimă

 

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor, le-a cerut miercuri judecătorilor de la Curtea de Apel să fie pusă în libertate, susţinând că vrea să fie confruntată cu victima care a scăpat în staţia Costin Georgian.

Magdalena Şerban a fost adusă miercuri la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat contestaţia ei la decizia de arestare preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, în momentul în care a fost adusă în sala de judecată, câţiva arestaţi aflaţi în boxă au strigat: "Criminala!".

Sursele mai spun că Magdalena Şerban a fost incoerentă în declaraţia dată în faţa magistraţilor. Ea le-a cerut judecătorilor să fie plasată în arest la domiciliu sau control judiciar şi a precizat că locuieşte în Craiova. Femeia a arătat că se află în greva foamei şi că a fost lovită în arest de un gardian. Ea a solicitat în instanţă o confruntare cu tânăra din staţia de metrou Costin Georgian.

Conform surselor, femeia a mai susţinut că a avut "o discuţie" cu prima tânără, iar cu a doua "o altercaţie", dar că nu a văzut când aceasta din urmă a căzut sau când a venit metroul.

Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, a fost arestată preventiv pe 13 decembrie de către Tribunalul Bucureşti, ea fiind acuzată de omor calificat şi tentativă de omor.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?