Oricine a vizitat sau plănuiește să viziteze unul dintre cele 50 de locuri incredibile, poate afla din carte despre originile acestora, de la formarea spectaculoaselor hornuri din Cappadocia până la migăloasa muncă din spatele Armatei de Teracotă. Fiecare dintre "minuni" este detaliată pe 4-6 pagini, cu imagini de cea mai înaltă calitate și câte o descriere plastică a atmosferei, scrie cluj.travel.
Volumul include peisaje unice, precum Podul Uriașilor din Irlanda sau câmpia de sare Salar de Uyuni din Bolivia, fenomene naturale, ca Aurora Boreală sau vulcanul Kilauea, spectacole ale apei, ca Groapa Albastră din Belize sau lacurile Band-e Amir, din Afganistan, mistere ale umanității, precum statuile de pe Insula Paștelui sau liniile de la Nazca, structuri antice, cum sunt Acropolele sau Marea Piramidă, dar și construcții moderne ca insulele artificiale Palm Jumeirah din Dubai, sau viaductul Millau din Franța.
De altfel, cartea se deosebește de zecile de alte volume de același tip, chiar prin încercarea de a defini câteva dintre „minunile” lumii contemporane, puse în rând cu cele „clasice”, care, în mare măsură se regăsesc în toate cărțile similare (Marea Piramidă, Machu Picchu, Nazca, Stonehenge, Petra, Angkor Wat, Insula Paștelui, Armata de Teracotă, Marele Zid Chinezesc, Taj Mahal ș.a.m.d.)
VEZI HARTA AICI.