Liviu Pleșoianu a descoperit ce stă în spatele Google și Facebook: ”Sectă tehnologică, omul-cyborg”

Liviu Pleșoianu, deputatul PSD care are mereu preocupări ciudate, și care i-a scris lui Donald Trump, a postat pe pagina sa de Facebook un text în care susține că în spatele Facebook și Google stă...o sectă tehnologică transhumanistă.



Redăm, în continuare, postarea lui Liviu Pleșoianu:

”Informații foarte importante pentru utilizatorii Facebook și Google

Pentru că am lucrat timp de 14 ani în domeniul marketingului online, pentru că știu foarte bine despre ce vorbesc și pentru că am vizitat chiar sediile Google și Facebook din Silicon Valley, consider că e de datoria mea să explic ce stă în spatele acestor companii și în ce fel vor să ne construiască viitorul.

Pentru început, cred că este foarte bine să știți următoarele:

1. Regina Dugan (cel de-al 19-lea Director al DARPA - Agenția Departamentului american de Apărare care se ocupă cu dezvoltarea de tehnologie militară avansată) a plecat în anul 2012 la... Google. Acolo, Regina Dugan s-a ocupat de Departamentul de... tehnologie avansată.

2. După patru ani, fosta directoare DARPA Regina Dugan a plecat de la Google. Unde s-a dus mai departe? ...La Facebook! Pentru a se ocupa de... tehnologie avansată.

3. Exact în perioada în care fosta directoare DARPA a lucrat la Google, Google a achiziționat Boston Dynamics - cel mai important producător de roboți militari. Până să fie cumpărată de Google, compania Boston Dynamics producea roboți militari avansați cu finanțare direct de la... DARPA.

4. Unul dintre proiectele în care Google investește masiv este explicat chiar de către directorul departamentului său de Dezvoltare Tehnologică, Ray Kurzweil:

"Până în 2030, vom avea deja tehnologia necesară pentru a introduce în corpul omenesc milioane de nanoboți (mini-roboți, de dimensiune moleculară). Prin intermediul nanoboților, vom conecta creierul la Internet, vom conecta neocortexul la Cloud!"...

...Cu alte cuvinte, Google investește masiv pentru a dezvolta ceea ce adepții sectei tehnologice transhumaniste de la Silicon Valley numesc "Omul 2.0". Pentru conducerea Google, omul viitorului este... omul-cyborg.

5. Unul dintre domeniile în care DARPA investește cel mai mult este Realitatea Virtuală. Unul dintre domeniile în care și Facebook (unde a plecat fosta directoare DARPA când a părăsit Google) investește foarte mult este... Realitatea Virtuală. În 2014, Facebook a cumpărat Oculus VR - compania lider în industria Realității Virtuale - cu DOUĂ MILIARDE de dolari... Vă dau, pentru moment, un singur citat din Mark Zuckerberg: "Dezvolt Realitatea Virtuală pentru că realitatea reală nu mi se pare satisfăcătoare. Realitatea Virtuală este mai bună decât lumea reală, cea din urmă fiind limitată!"...

P.S. Voi reveni și cu alte informații. Sunt multe lucruri aproape inimaginabile pe care este bine să le cunoașteți. Am vorbit despre ele cu mult timp înainte să intru în politică. Însă abia actualul scandal Facebook a reușit să producă scurtcircuitul care îi face dintr-odată, pe foarte mulți, cu adevărat receptivi...”, a scris acesta.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?