Liga Europa - Suporterii Stelei interzişi pe stadion, fanii irlandezi primesc bilete VIP

 
Foto: Realitatea.net
Foto: Realitatea.net
UEFA a decis ca meciul Steaua - Saint Patrick's, din play-off-ul Ligii Europa, să se dispute fără spectatori, din cauza incidentelor create de fanii "roş-albaştrilor" la partida cu Ujpest. În cele din urmă, sancţiunea se aplică doar pentru suporterii români, cei ai irlandezilor urmând să primească bilete VIP.
Forul european a comunicat clubului Saint Patrick's că poate avea o delegaţie de 200 de persoane la meciul cu Steaua. Deşi ar fi putut profita pentru a avea susţinători la meciul din Ghencea, oficialii irlandezi au oferit doar câteva zeci de invitaţii VIP susţinătorilor şi sponsorilor echipei, potrivit Irish Independent. Delegaţia irlandeză va avea, în total, 60 de persoane, printre care se vor număra şi cei trei fani care au însoţit echipa în Rusia, la meciul cu Krîlia Sovetov.

Deşi este gruparea organizatoare, Steaua are dreptul să permită accesul pe stadion la doar 75 de persoane, inclusiv jucătorii şi antrenorii.


Partida Steaua - Saint Patrick's, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, se va disputa joi, la ora 20.30, returul fiind programat o săptămână mai târziu, în Irlanda.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?