Jocurile Olimpice de iarnă.Surpriză! Cine va fi portdrapelul ţării noastre la ceremonia de închidere

Cel mai bun sportiv român la JO de iarnă de la PyeongChang, Raluca Strămăturaru (locul 7 la sanie simplu), va fi portdrapelul ţării noastre la ceremonia de închidere a celei de a XXIII-a ediţii a Jocurilor Olimpice 2018, eveniment care va avea loc duminică, scrie site-ul COSR.



Potrivit deciziei Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) din 25 ianuarie, ''sportivul cu cel mai bun rezultat la JO PyeongChang 2018'' va fi purtătorul de drapel al României la ceremonia de închidere a Jocurilor, conform Agerpres.

Singurii sportivi români rămaşi în competiţie sunt Paul Constantin Pepene, care sâmbătă va lua startul la schi fond, în proba masculină de 50 km mass start clasic masculin, şi echipajul masculin de bob două persoane, alcătuit din Dorin Alexandru Grigore, Paul Septimiu Muntean, Levente Bartha şi Florin Cezar Crăciun, care tot sâmbătă va lua startul în manşele 1 şi 2, iar în ultima zi a întrecerilor vor evolua în manşele finale.

Paul Constantin Pepene a mai evoluat în probele de sprint liber echipe, unde s-a clasat pe locul 18, 15+15 km skiatlon (locul 24) şi 15 km (locul 37).

La antrenamentele oficiale de joi, echipajul masculin de bob patru persoane a trecut linia de sosire pe poziţiile 27, respectiv 28.

Biatlonistul Marius Petru Ungureanu a fost portdrapelul delegaţiei române la ceremonia de deschidere a Olimpiadei din Coreea de Sud.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?