INCREDIBIL- A ajuns mai rentabil să cumperi o locuinţă decât să stai cu chirie

A ajuns mai rentabil să îţi cumperi o locuinţă în rate decât să închiriezi una, în condiţiile în care ratele la creditele prin "Prima Casă" la garsoniere şi apartamente cu 2 camere sunt cu peste 20% mai mici faţă de chiriile lunare.

Ratele la creditele prin "Prima Casă" la garsoniere şi apartamente cu 2 camere sunt cu peste 20% mai mici faţă de chiriile lunare, cea mai mare diferenţă, de 23% fiind consemnată în Bucureşti, în Crângaşi, Drumul Taberei, Giuleşti şi Militari,arată un studiu al Băncii Româneşti şi al imobiliare.ro.

Şi în Iaşi, Sibiu şi Ploieşti, ratele lunare la garsoniere sunt mai mici cu peste 20% faţă de chiriile lunare, informează Mediafax.

Studiul comparativ, efectuat asupra cotaţiilor medii din nouă zone ale Bucureştiului şi din nouă oraşe din ţară (Cluj Napoca, Iaşi, Constanţa, Craiova, Oradea, Braşov, Ploieşti, Sibiu, Timişoara) reflectă principalele diferenţe între chiriile lunare şi ratele lunare la creditele contractate prin programul Prima Casă la instituţia Banca Românească pentru garsoniere, apartamente cu două camere şi, respectiv, pentru apartamente cu trei camere.

"O rată mai mică decât chiria şi avantajul unui avans de minimum 5% justifică în continuare decizia de investiţie într-o locuinţă prin programul Prima Casă. Diferenţele dintre rate şi chirii sunt semnificative în special la cele mai solicitate categorii de locuinţe - garsonierele şi apartamentele cu două camere", a declarat, într-un comunicat, Dan Grigoriu, director divizia produse şi segmente retail Banca Românească.

De exemplu, pentru o garsonieră în Berceni şi Giurgiului (Sectorul 4, Bucureşti), un cumpărător prin programul Prima Casă plăteşte o rată de 164 de euro/lună, în timp ce un chiriaş plăteşte 200 de euro/lună. Cei care vor să cumpere un apartament cu două camere situat în cartierele din Sectorul 1 al Capitalei (Bucureştii Noi, Griviţei, Gara de Nord) plătesc o rată lunară de 248 de euro, faţă de o chirie medie lunară de 300 de euro. O rată cu aproape 40 de euro mai mică decât chiria vor plăti cei care cumpără un apartament cu două camere în Sectorul 2 din Bucureşti (Tei, Colentina, Pantelimon).

"Cu excepţia apartamentelor din zonele centrale şi nordul Bucureştiului, apartamentele din Capitală se încadrează în programul de creditare Prima Casă. De asemenea, toate tipurile de apartamente din principalele oraşe ale ţării se încadrează în acest program, singura excepţie o constituie apartamentele cu trei camere din Cluj-Napoca", a declarat Adrian Erimescu, director general Imobiliare.ro.

În Constanţa, Craiova şi Oradea, ratele lunare la apartamentele cu două camere sunt cu aproximativ 15% mai mari faţă de chirii.

Subiecte pe aceeași temă

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 -3
dan
20 Nov 08:18
Articolul- care se vede de la o posta ca este facut la comanda dezvoltatorilor imobiliari falimentari - are nenumarate erori voite. Sigur ca poti cumpara un apartament la marginea Bucurestiului, in camp, la un pret atractiv dar...ce faci cu accesul? ce faci cu scoala pentru copii? ce faci cu piata? ce faci cu serviciile medicale sau de alt gen. Ce te faci cu vecinii? Intotdeauna pretul apartamentelor a fost dat intr-o buna masura si de vecinatiti si de vecini.
Din motivul acesta, apartamentele in Berceni, Rahova, Pantelimon, Colentina etc. sunt mult mai ieftine decat cele din zona 1 Mai, Tineretului, Titulescu, Baneasa, Aviatiei. Conteaza enorm alaturi de cine locuiesti. restul...e tacere!
Răspunde
2 -1
casefurate-dna-ule dormi
19 Nov 11:04
ps : proprietarii nu-si declara apartamentele , garsonierele , proprietatiile , la FISC , ANAF , Circa financiara ...si fac evaziune fiscala , obliga chiriasii sa le plateasca impozitul lor , altfel nu inchiriaza ...sau daca nu inchiriaza cu 10 % mai mult ...sun prea mari chiriile la cotetele facute de oamenii de pe vremea lui ceausescu ...ca daca nu era el si taranii care au muncit la cotele astea ...stateati si acum in cort ....

alo dna-ule mai treci pe al anf , circa financiar ca e plin de rubedenii pe acolo ...si de evazionisti ..

sau obliga chiriasul sa fac contract mai mic ( ex: apartament 2 camere 200 euro - obliga chiriasul sa fac contract pe 500 lei - 400 lei si tot chiriasul plateste impozitul la circa financiar obligat de propietar altfel urca pretul la chirie la 220 euro ) rusinos ...niste taranbeti care au pus mana pe casele unor oameni nevoiasi ...daca nu era ceausescu sa puna pe tarani sa munceasca la aceste cotete si acum stateati in corturi ...rusine
Răspunde
2 -2
6-7 case fan mos craciun
19 Nov 11:03

sau obliga chiriasul sa fac contract mai mic ( ex: apartament 2 camere 200 euro - obliga chiriasul sa fac contract pe 500 lei - 400 lei si tot chiriasul plateste impozitul la circa financiar obligat de propietar altfel urca pretul la chirie la 220 euro ) rusinos ...niste taranbeti care au pus mana pe casele unor oameni nevoiasi ...daca nu era ceausescu sa puna pe tarani sa munceasca la aceste cotete si acum stateati in corturi ...rusine --- EVAZIONISTI
Răspunde
2 -1
fan mos craciun
19 Nov 11:02
ps : proprietarii nu-si declara apartamentele , garsonierele , proprietatiile , la FISC , ANAF , Circa financiara ...si fac evaziune fiscala , obliga chiriasii sa le plateasca impozitul lor , altfel nu inchiriaza ...sau daca nu inchiriaza cu 10 % mai mult ...sun prea mari chiriile la cotetele facute de oamenii de pe vremea lui ceausescu ...ca daca nu era el si taranii care au muncit la cotele astea ...stateati si acum in cort ....

alo dna-ule mai treci pe al anf , circa financiar ca e plin de rubedenii pe acolo ...si de evazionisti ..

sau obliga chiriasul sa fac contract mai mic ( ex: apartament 2 camere 200 euro - obliga chiriasul sa fac contract pe 500 lei - 400 lei si tot chiriasul plateste impozitul la circa financiar obligat de propietar altfel urca pretul la chirie la 220 euro ) rusinos ...niste taranbeti care au pus mana pe casele unor oameni nevoiasi ...daca nu era ceausescu sa puna pe tarani sa munceasca la aceste cotete si acum stateati in corturi ...rusine
Răspunde
1 -1
Nume de cod mos craciun informeaza DNA

mos craciun dna
19 Nov 10:58
Statul a facut in asa fel legile ca sa-i favorizeze pe unii ,care detin 3,6 locuinte
Oricum chiriile sunt prea mari in raport cu salariile romanilor.

19 Nov 10:57
Pai e la mintea cocosului ,ca daca stai in chirie vreo 20 de ani e ca si cum ai cumpara locuinta
dar nu este a ta ci a altuia.
200 euro/lună x 1 an =2400 euro
2400 euro/an X 20 ani =48.000.euro

Nume de cod mos craciun
19 Nov 10:56

Mos craciun
19 Nov 10:55

ps : proprietarii nu-si declara apartamentele , garsonierele , proprietatiile , la FISC , ANAF , Circa financiara ...si fac evaziune fiscala , obliga chiriasii sa le plateasca impozitul lor , altfel nu inchiriaza ...sau daca nu inchiriaza cu 10 % mai mult ...sun prea mari chiriile la cotetele facute de oamenii de pe vremea lui ceausescu ...ca daca nu era el si taranii care au muncit la cotele astea ...stateati si acum in cort ..
Răspunde
2 -1
IulianH
19 Nov 10:38
Pai e la mintea cocosului ,ca daca stai in chirie vreo 20 de ani e ca si cum ai cumpara locuinta
dar nu este a ta ci a altuia.
200 euro/lună x 1 an =2400 euro
2400 euro/an X 20 ani =48.000.euro
Statul a facut in asa fel legile ca sa-i favorizeze pe unii ,care detin 3,6 locuinte
Oricum chiriile sunt prea mari in raport cu salariile romanilor.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print

Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?